M**** V*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin.2 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M.V. la o pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin.2 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M.V., la o pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 38 alin.2 Cod Penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod Penal contopeşte cele două pedepse aplicate mai sus, stabileşte pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 3 luni din cealaltă pedeapsă şi stabileşte pedeapsa rezultantă în sarcina inculpatului de 1 an şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal, instanţa dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului pentru un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 alin. 1 Cod penal de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul la respectarea pe durata termenului de supraveghere a următoarelor măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal îl va obliga pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare derulat de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud sau organizat în colaborare cu alte instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale, sau orice altă activitate utilă comunităţii) în cadrul Primăriei com. Rebrişoara, jud. Bistriţa-Năsăud sau în cadrul Primăriei oraşului Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud. În baza art. 94 alin. 2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, supravegherea obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. 2 şi 3 Cod penal se face de Serviciului de Probaţiune Bistriţa-Năsăud. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care suma de 350 lei generată de faza de urmărire penală, şi 200 lei generată de faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.01.2020.
Hotarare 6/2020 din 07.01.2020Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 07.01.2020;
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 23 decembrie 2019;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2019citare inculpat cu mandat de aducere;
Incheiere de sedinta din 19.09.2019