Dosar 1279/55/2019 din 28.01.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1279/55/2019
Data dosar:
28.01.2019
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia civila
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 08:30

    Complet: C21-2019
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC ARAD S.A. în contradictoriu cu pârâta ABY VITAL MARKET S.R.L. Obligă pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 400 lei reprezentând creanţă principală şi suma de 740 lei reprezentând penalităţi de întârziere, care se vor calcula în continuare începând cu 01.01.2019 şi până la plata efectivă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 91 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel, care se depune la Judecătoria Arad în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 11.04.2019.

    Hotarare 1702/2019 din 11.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD