N******** S******** F*****
PetentI************ D* P****** J******* S******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul Nistorică Sebastian Florin, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX, nr. 222945, din data de 16.09.2019, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 09.07.2020.
Hotarare 1920/2020 din 09.07.2020Faţă de dispoziţiile art. 63 alin. 11 din Anexa nr. 1 - Decretul nr. 240 din data de 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, dispoziţiile Hotărârii nr. 20 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava din data de 22.04.2020 şi dispoziţiile art. 1 din Hotărârea nr. 17 din data de 06.04.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.
Având în vedere Hotărârea nr. 9 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava din 11 martie 2020, potrivit căreia în perioada 12 martie 2020 – 24 aprilie 2020 vor fi soluţionate doar cauzele urgente, menţionate în anexa 1 la hotărâre, iar celelalte tipuri de cauze care au deja fixate termene de judecată în perioada 16 martie – 24 aprilie 2020, se vor amâna pentru o dată ulterioară datei de 1 mai 2020, precum şi faptul că obiectul prezentei cauze nu se încadrează în cele expres prevăzute, instanţa amână judecarea cauzei pentru data de 14.05.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020