A****** V*****
InculpatL******* M*******
Parte civilăÎn temeiul art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul A****** V*****, ..., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În temeiul art. 67 alin. 2 raportat la art. 68 alin. 1 litera b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicate inculpatului A****** V*****, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A****** V***** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 literele c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Neamţ. În temeiul art. 93 alin. 2 litera b Cod penal, impune inculpatului A****** V***** obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A****** V***** va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile, în cadrul Primăriei comunei Răuceşti sau Primăriei Oraşului Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Neamţ, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului A****** V***** asupra faptului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, obligaţiile stabilite sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 399 alin. 1 raportat la art. art. 241 alin. 11 lit. a) Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul A****** V*****. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală, constată că inculpatul a fost arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 23.11.2019 – la zi (data pronunţării prezentei hotărâri). În temeiul art. 7 din Legea 76/2008 dispune recoltarea de la inculpatul A****** V***** a probelor biologice în vederea stocării acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Potrivit art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 aduce la cunoştinţa inculpatului A****** V***** că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al acesteia. În condiţiile art. 397 alin. 1 Cod procedură penală ia act că persoana vătămată ?uca Mihai ... nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 397 Cod procedură penală, art. 23 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, precum şi art. 1381, art. 1385 şi art. 1386 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de Leu?tean Mihaiela ... şi obligă pe inculpatul A****** V***** să plătească părţii civile suma de 100 de lei, (reprezentând valoarea prejudiciului material cauzat). În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul A****** V***** la plata sumei de 1.350 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Constată că inculpatul A****** V***** a fost asistat de apărător ales. Executorie în ceea ce priveşte soluţia dispusă cu privire la măsura preventivă, potrivit art. 399 alin. 4 Cod procedură penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2020.
Hotarare 178/2020 din 26.02.2020Amână judecarea cauzei la data de 26.02.2020 pentru lipsă de procedură.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020