K***** I***** I********** R* S*
ReclamantM****** A******
PârâtAdmite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta SC K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâta M****** A******, şi în consecinţă: Obligă pe pârâta să plătească reclamantei suma de 780,58 lei reprezentând preţ servicii, suma de 229,7 lei penalităţi de întârziere calculate până la data cesiunii, penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere, calculate la debitul principal de la data cesiunii şi până la data plăţii, precum şi suma de 572,74 lei reprezentând rest preţ terminale.. Respinge restul pretenţiilor formulate de reclamantă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată azi, 23 ianuarie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu11/2020 din 23.01.2020termen acordat pentru a se comunica pârâtei copia acţiunii
Incheiere de sedinta din 05.12.2019