B******** S********
ReclamantI************ T********* A* P******* D* F******** I***
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect ,,Litigiu privind funcţionarii publici (Legea nr. 188/1999)”, formulată de reclamantul B******** S********, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi. Obligă pârâtul la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite începând cu data 10.07.2016 şi până la data de 01.12.2017, cu luarea în considerare a sporului de 25% pentru studii superioare (abrogat prin Legea-cadru nr. 330/2009), diferenţele salariale neachitate urmând a se actualiza cu indicele de inflaţie şi la care se va calcula şi dobânda legală, de la data scadenţei fiecărei prestaţii lunare şi până la achitarea integrală a sumei datorate. Cu drept de recurs termen de 15 zile de la comunicare, cererea şi motivele de recurs urmând a se depune la Tribunalul Botoşani. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 28.10.2019.
Hotarare 470/2019 din 28.10.2019Amână pronunţarea a data de 28.10.2019. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019