Ş***** V*****
ReclamantP**** E****
ReclamantŞ*** E*** C*********
ReclamantB****** E****
ReclamantA****** (***** C************ M********
ReclamantAdmite acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor, astfel cum aceştia sunt evidenţiaţi în titlurile executorii, despăgubiri constând în dobânda legală penalizatoare, calculată conform OG 13/2011, pentru sumele stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 300 din 25.02.2009 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 632/110/2008, sentinţa civilă nr. 523 din 31.03.2010 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 790/110/2010, irevocabilă prin nerecurare, sentinţa civilă nr. 1828 din 18.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 31/110/2013, irevocabilă prin nerecurare, începând cu data de 23.05.2016 până la data achitării integrale a sumelor prevăzute cu titlurile executorii. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, declaraţia de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bacău. Pronunţată azi, 21.10.2010, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul instanţei.
Hotarare 628/2019 din 21.10.2019