Dosar 12907/94/2019 din 19.07.2019

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12907/94/2019
Data dosar:
19.07.2019
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.10.2019 la ora 08:30

    Complet: C.C. Stagiar am.pr.
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta DSC EXPRES LOGISTIC S.R.L. în contradictoriu cu pârâta pârâta HAPPY COLOR INT SRL, Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2238,77 lei, reprezentând debit neachitat. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând prima zi de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Executorie. Pronunţată astăzi, 23.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 6495/2019 din 23.10.2019
  • Sedinta din data de 08.10.2019 la ora 08:30

    Complet: C.C. Stagiar
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 23.10.2019, prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD