P******** D* P* L**** J********** P* N****
ApelantP******* E**** D****
Intimat Parte civilăP******* E**** D****
Intimat Parte civilăM****** V*****
Apelant InculpatP******* A** B*****
Intimat Parte civilăDECIZIA NR. 333 În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria PIATRA-NEAMŢ şi inculpatul Mihăila Vasile împotriva sentinţei penale nr. 399 din 10 Aprilie 2019 pronunţată în dosarul nr. 12.909/279/2017 de Judecătoria PIATRA-NEAMŢ. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, reţine cauza spre rejudecare şi în consecinţă: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare aplicată inculpatului M****** V*****, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului M****** V***** pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată faţă de persoana vătămată Pădurean Ana-Bianca, prev. de art. 219 alin.1, alin.2 lit. a ?i c Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art.36 alin.1 Cod penal, de la 12 ani închisoare la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe o perioada de 2 ani. În baza art.65 alin.1 Cod penal, aplică acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului M****** V***** pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată faţă de persoana vătămată P******* E**** D****, prev. de art. 219 alin.1, alin.2 lit. a ?i c Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art.36 alin.1 Cod penal, de la 12 ani închisoare la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe o perioada de 2 ani. În baza art.65 alin.1 Cod penal, aplica acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal. Menţine pedeapsa aplicată prin sentinţa apelată de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului faţă de persoana vătămată P******* E**** D****, prev. de art. 197 Cod penal . În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe o perioada de 1 an. În baza art.65 alin.1 Cod penal, aplica acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal. În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului M****** V***** pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de 3 ani şi 4 luni închisoare( 1/3 din 10 ani închisoare), astfel încât inculpatul va executa în final pedeapsa principală de 10 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pentru o durată de 2 (doi) ani. În temeiul prevederilor art. 45 alin. (5) C. pen., pe lângă pedeapsa principală rezultantă, interzice cu titlu de pedeapsă accesorie, exerci?iul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. În temeiul art. 7 cu referire la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrarii prezentei decizii. În baza art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.04.2020.
Hotarare 333/2020 din 01.04.2020În baza art.391 al.1 C.pr.penală amână deliberarea si pronunţarea la data de 01.04.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2020În baza art.391 al.1 C.pr.penală amână deliberarea si pronunţarea la data de 18.03.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2020T.5.03.2020 pentru a fi introdusă în cauză şi citată persoana vătămată Pădureanu Elena Diana
Incheiere de sedinta din 06.02.2020T.6.02.2020 faţă de lipsa apărătorului ales
Incheiere de sedinta din 09.01.2020