C****** J**
Parte vătămatăS*** V******* C******
InculpatS******* C***** J******* D* U****** C******
Parte civilăP******** D* P* L**** J********** F******
IntimatÎn baza art. 342 C.P.P. şi art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, Constată ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 41/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi din data de 12.09.2019 pronunţat în dosarul de cercetare penală numărul 41/P/2019 prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul Stan Valentin Cătălin, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal, În baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, În dosarul de cercetare penală numărul 41/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de cercetare penală. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi, sub numărul 1290/230/2019 privind pe inculpatul S*** V******* C******. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii conform art. 347 alin. 1 C.p.p. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu de la data de 18 octombrie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 18.10.2019