Dosar 12944/3/2019 din 15.10.2019

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12944/3/2019
Data dosar:
15.10.2019
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.09.2020 la ora 8:30

    Complet: NCPC Complet spec.Cont.Adm.Fiscal Ach.publ.19-Fond
  • Respinge cererea

    TRIBUNALUL MARAMUREŞ DOSAR NR. 12944/3/2019 HOTĂRĂŞTE: Respinge excepţia lipsei de interes invocată din oficiu de instanţă. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, în privinţa petitului vizând acordarea drepturilor salariale şi a accesoriilor solicitate pentru perioada anterioară datei de 25.04.2016. Respinge ac?iunea promovată de reclamantul Mureşan Horea Traian, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Protecţie Internă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 10.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE,

    Hotarare 964/2020 din 10.09.2020
  • Sedinta din data de 03.09.2020 la ora 9:30

    Complet: NCPC Complet spec.Cont.Adm.Fiscal Ach.publ.19-Fond
  • Amână pronunţarea

    S-a dispus amânarea pronunţării pentru data de 10.09.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2020
  • Sedinta din data de 01.09.2020 la ora 11:00

    Complet: NCPC Complet spec.Cont.Adm.Fiscal Ach.publ.9-Fond
  • Încheiere

    Respinge cererea de abţinere formulată de d-na judecător Petrariu Mirela - Roxana, titulară a completului specializat de contencios administrativ şi fiscal nr. 19, de la soluţionarea cererii înregistrate în dosarul nr. 12944/3/2019. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu, azi, 01.09.2020.

    Incheiere abtinere din 01.09.2020
  • Sedinta din data de 25.06.2020 la ora 11:00

    Complet: NCPC Complet spec.Cont.Adm.Fiscal Ach.publ.19-Fond
  • Amână cauza

    pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar, pentru ca reclamantul să-şi exprime poziţia cu privire la excepţia lipsei de interes şi pentru a se formula precizări

    Incheiere de sedinta din 25.06.2020
  • Sedinta din data de 30.04.2020 la ora 8:30

    Complet: NCPC Complet spec.Cont.Adm.Fiscal Ach.publ.19-Fond
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza Decretului Nr. 240/14.04.2020 al Preşedintelui României

  • Sedinta din data de 05.03.2020 la ora 8:30

    Complet: NCPC Complet spec.Cont.Adm.Fiscal Ach.publ.19-Fond
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 05.03.2020
  • Sedinta din data de 09.01.2020 la ora 8:30

    Complet: NCPC Complet spec.Cont.Adm.Fiscal Ach.publ.19-Fond
  • Amână cauza

    pentru a se efectua adresă către pârâtă

    Incheiere de sedinta din 09.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD