M**** T***
PetentI** O**
IntimatAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu de instanţă. Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M**** T***, în contradictoriu cu pârâtul I** O**, având ca obiect plângere contravenţională. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Corabia. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 15.10.2020.
Hotarare 720/2020 din 15.10.2020In temeiul art. 242 alin.1 c.pr. civ., suspenda judecarea cauzei. Cu recurs pe toata durata suspendării cursului judecaţii. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Corabia, Jud. Olt. Pronunţata in azi 18.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor de grefa instanţei.
Incheiere suspendare din 18.11.2019Amana cauza pentru când se citeaza petentul cu menţiunea de a depune la dosar procesul verbal de contravenţie în original, şi cu menţiunea să depună la dosar procesul verbal de contravenţie în original, să indice numele şi adresa completă a martorilor a căror audiere o solicită, faptele şi împrejurările ce se doresc a fi dovedite cu aceştia.
Incheiere de sedinta din 14.10.2019