D*** I**
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4770/P/2018, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu privind pe inculpatul D*** I** (...) trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) din Codul penal, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D*** I**. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 28.10.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 28.10.2019