M******** I** G******
PetentÎn baza art. 585 al. 1 lit. a C.p.p., admite cererea de modificare a pedepselor formulată de condamnatul MOSCOVICI ION GABRIEL, în prezent deţinut în Penitenciarul Arad. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 504/20.11.2012 a Judecătoriei Caransebeş, astfel cum a fost îndreptată eroarea materială a minutei prin încheierea penală nr. 31 din 28.11.2012 a Judecătoriei Caransebeş şi definitivă prin nerecurare la data de 18.12.2012, pronunţate în dosarul nr. 4216/208/2012, în pedepsele componente de : - 3 ani închisoare ; - 2 ani închisoare . În baza art. 38 al.1 Cod penal 1969, cu aplic. art.5 Cod penal contopeşte pedepsele individualizate mai sus cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sent.penală nr. 12 din 31.01.2013 a Tribunalului Caraş-Severin, definitivă prin decizia penală nr. 2705/13.09.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 4 luni închisoare, urmând ca petentul condamnat să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal 1969, aplică petentului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a, b Cod penal cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 65 Cod penal 1969 aplică petentului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, c şi e Cod penal cu excepţia dreptului de a alege pe o perioadă de 5 ani, care se execută potrivit art. 66 Cod penal 1969 după executarea pedepsei principale. În baza art. 399 Cod proced.penală menţine starea de arest a petentului-condamnat. În baza art.72 al.1Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada de arest preventiv şi perioada executată din data de 30.05.2012 la zi. Anulează mandate de executare a pedepselor nr. 629/18.12.2012 emis de Judecătoria Caransebeş şi nr. 14/2013 din 16.09.2013 emis de Tribunalul Caraş-Severin şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei sentinţe. În baza art.275 al.3 Cod proced.penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.272 Cod procedură penală dispune virarea sumei de 130 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de contesta?ie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.03.2019.
Hotarare 55/2019 din 07.03.2019T: 07.03.2019, pentru efectuarea unei adrese către Penitenciarul Arad în vederea comunicării unor date privind perioada executării pedepsei de către condamnat.
Incheiere de sedinta din 21.02.2019