M******* S******
InculpatI*** Ş*****
Parte vătămatăS******** D* A******** J****** B*****
Parte civilăÎn temeiul prevederilor art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. „a”, „d” şi „f” din Codul Penal cu aplicarea art. 77 lit. „e” din Codul penal şi cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 din Codul de Procedură Penală condamnă pe inculpatul M******* S****** la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. În temeiul prevederilor art. 67 alin. 2 din Codul Penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 din Codul Penal raportat la art. 67 alin. 2 din Codul Penal şi art 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii de 3 ani şi 6 luni. În baza prevederilor art. 399 alin. 1 şi art. 404 alin. 4 lit. b din Codul de Procedură Penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului. În baza prevederilor art. 404 alin. 4 lit. a din Codul de Procedură Penală şi art. 72 alin. 1 din Codul Penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 16.12.2018 la zi. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul prevederilor art. 108 litera d şi art. 112 alin. 1 litera b din Codul Penal dispune confiscarea levierului (bară metalică cu lungimea de 32 cm şi diametrul de 1 cm) şi a brichetei folosite de inculpat la comiterea infracţiunii de „tâlhărie calificată” ce au fost ridicate de organele de cercetare penală şi aflate în custodia Secţiei nr.4 Poliţie Rurală Ianca – Postul de Poliţie Bordei Verde, conform proceselor verbale existente în original (filele 41-42 şi fila 139) în dosarul de urmărire penală nr. 1540/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei. În temeiul prevederilor art. 25 alin. 1 şi art. 397 alin. 1 din Codul de Procedură Penală raportat la dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1381 din Codul Civil admite în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată I*** Ş***** şi obligă inculpatul să plătească acestuia suma de 710 lei reprezentând daune materiale. În baza art.397 şi art.25 din C. pr. pen. rap. la art.1357 şi urm. din Codul Civil şi art. 320 din Legea nr.95/2006, rep., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă „Serviciul Judeţean de Ambulanţă Brăila şi dispune obligarea inculpatului M******* S****** la plata către aceasta a sumei de 553,94 lei, reprezentând daune materiale ce constau în contravaloarea asistenţei medicale de care a beneficiat persoana vătămată I*** Ş*****. În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. 1 din Codul de Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 998 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. (898 lei la urmărirea penală şi 100 lei în faza de cameră preliminară şi judecată) Onorariul de 520 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat - avocat Ioan Cristian Laurenţiu cu Delegaţie pentru Asistenţă Judiciară Obligatorie nr. 4187/17.12.2018 pentru faza de urmărire penală rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 28 februarie 2019
Hotarare 35/2019 din 28.02.2019În temeiul art. 391 alin. 3 C. proc. pen, stabileşte pronunţarea la data de 28.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2019