M**** R*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Harghita cu inculpatul M**** R***** (cu datele personale din acord). Stabileşte pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului M**** R*****, pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.35 C.pen. (14 acte materiale ) cu aplicarea art.480 alin.4 C.proc.pen. şi pedeapsa complementară prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, C.pen pe o durată de 2 ani. Stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina aceluiaşi inculpat M**** R*****, pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea 143/2000, Constată săvârşite faptele în condiţiile art.38 alin.1 C.pen. urmând ca în baza art.39 alin.1lit.b C.pen inculpatul să execute pedeapsa ceea mai grea de 2 ani închisoare la care se va adăuga 1/3 din pedeapsa de 6 luni respectiv 2 luni închisoare. Inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, C.pen pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b, C.pen care se va executa în cazul în care pedeapsa va fi executată în regim de detenţie. În baza art. 91 C. pen. dispune supendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen. de 3 ani. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Comunei Lupeni şi/sau la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc. În baza art. 404 din C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 700 lei În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen obligă pe inculpat la plata sumei de 2700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2019
Hotarare 106/2019 din 13.12.2019Amână pronunţarea la data de 13.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2019în vederea recitării inculpatului şi încunoştinţării apărătorului acestuia
Incheiere de sedinta din 12.11.2019