M********* O***** P*** P*****
ReclamantM********** I********* S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul M********* O***** P*** P*****, în contradictoriu cu pârâta M********** I********* S**. Obligă pârâta ca, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, să procedeze la intrarea în legalitate prin ob?inerea autoriza?iei de construire, iar în caz contrar să desfiinţeze lucrările constând construirea unei fundaţii şi amplasare panou publicitar şi firmă cu semnalstica Metalurgica la imobilul situat în Oradea, str. Ogorului, nr. 118, jud. Bihor. Autorizează desfiinţarea construcţiilor de către reclamant şi pe cheltuiala pârâtei, în cazul în care aceasta nu se va conforma măsurilor dispuse în termenul de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.03.2020
Hotarare 1020/2020 din 05.03.2020TERMEN PRONUNŢARE 05.03.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2020pentru a se depune de către pârât dovada demersurilor făcute pentru intrarea în legalitate
Incheiere de sedinta din 08.01.2020