M**** M* M***
InculpatP*** F******** C*******
InculpatP******** D* P* L**** J********** V**** M***
PetentConstată şi ia act de retragerea contestaţiei la executare formulate de către contestatorul Marin Maur în prezent încarcerat în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin – Secţia Exterioară Vânjuleţ), cu privire la Sentinţa penală nr. 89/31.07.2020, pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. 1305/332/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 1552/07.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova. În temeiul art.275 alin. 2 C.proc.pen., obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuielile judiciare în folosul statului. În temeiul art. 275 alin. 6 C.proc.pen., cheltuielile judiciare privind avocatul din oficiu desemnat pentru contestator rămân în sarcina statului, onorariul în cuantum de 340 lei (av. Petrică Eduard Corneliu - delegaţia nr.7/09.01.2023) urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 11.01.2023, la Judecătoria Vânju Mare, jud. Mehedinţi, prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4/2023 din 11.01.2023În baza art. 338 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamna pe inculpatul MARIN MAUR, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru savârsirea infractiunii de „parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia” . În baza art. 340 alin.4 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamna pe inculpatul MARIN MAUR, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru savârsirea infractiunii de „nerespectarea atributiilor privind verificarea tehnica ori efectuarea reparatiilor” . În baza art.38 alin.1 C.pen., constata ca faptele sunt concurente. În baza art. 39 alin.1 lit.b C.pen., contopeste pedepsele stabilite si dispune ca inculpatul Marin Maur sa execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adauga un spor de 4 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an închisoare stabilita pentru cea de-a doua infractiune, rezultând pedeapsa de 3 (trei) ani si 4 (patru) luni închisoare. În baza art.60 C.pen., inculpatul Marin Maur va executa pedeapsa în regim de detentie. În baza art. 40 alin.3 C.pen., deduce din pedeapsa stabilita durata retinerii, de la data de 03.03.2017, ora 23:20, pâna la data de 04.03.2017. În baza art. 269 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamna pe inculpatul P*** F******** C*******, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru savârsirea infractiunii de „favorizarea faptuitorului”. În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si stabileste un termen de supraveghere de 2 ani, termen ce se calculeaza de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri, conform art. 92 alin.2 C.pen. În baza art. 93 alin.1 C.pen., obliga inculpatul P*** F******** C******* ca, pe durata termenului de supraveghere, sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: a)sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Dolj, la datele fixate de acesta; b)sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; c)sa anunte, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; d)sa comunice schimbarea locului de munca; e)sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. În baza art.93 alin.2 lit. b) C.pen., impune inculpatului sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre Serviciul de Probatiune Dolj sau organizat în colaborare cu institutii din comunitate. În baza art.93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata în folosul comunitatii, în cadrul unitatilor din subordinea Inspectoratului Scolar Judetean Dolj sau în cadrul Primariei Caraula, judetul Dolj, pe o perioada de 90 de zile. În baza art. 91 alin.4 C. pen., atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 96 C.pen. conform carora, daca pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinta, nu respecta masurile de supraveghere sau nu executa obligatiile impuse ori stabilite de lege, instanta va revoca suspendarea si va dispune executarea pedepsei. În baza art.398 C.proc.pen, raportat la art. 274 C.proc.pen., obliga pe fiecare dintre inculpati la plata sumei de 280 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, în total 560 lei, din care 260 lei din faza de urmarire penala si 300 lei din faza camerei preliminare si faza de judecata. Onorariul avocatului din oficiu Petrica Corneliu (delegatie nr.114/28.07.2020) în cuantum de 217 lei (25% din suma de 868 lei) ramâne în sarcina statului si se avanseaza din fondurile Ministerului Justitiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronuntata în sedinta publica, azi, 31.07.2020, la Judecatoria Vânju Mare.
Hotarare 89/2020 din 31.07.2020Fata de complexitatea cauzei stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 31.07.2020.
Incheiere de sedinta din 29.07.2020Inculpatul Marin Maur, solicita un termen scurt pentru a fi asistat de aparatorul ales, amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 22.07.2020În vederea actualizarii fisei de cazier judiciar, privind inculpatul, amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 10.06.2020Suspenda de drept judecarea cauzei în baza art. 42 alin. 6 -Capitolul V din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul României.
Incheiere suspendare din 18.03.2020La solicitarea aparatorului inculpatului Marin Maur , de a pregati apararea, amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Fata de lipsa inculpatului , amâna cauza, în vederea citarii inculpatului lipsa cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 13.11.2019Inculpatii solicita amânarea cauzei în vederea angajerii unui aparator, amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019