C****** L*****
InculpatS**** M*****
InculpatH***** P********
InculpatP***** R*** A********
InculpatP**** R*****
Parte vătămatăRepune caza pe rol şi fixează termen de judecată la data de 20.12.2019, sala 6, ora 13,30, pentru repunerea în discuţie a încadrării juridice a faptei inculpatului S**** M*****.
Incheiere de sedinta din 20.12.2019I. În temeiul art. 396 alin.1, 2 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul C****** L***** la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 32 raportat la art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b ?i alin.2 lit.b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 ?i art. 77 lit.a din Codul penal. În temeiul art. 67 alin.1 ?i art. 65 alin.1 Cod penal aplică inculpatului C****** L***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 41 alin.1 Cod penal constată că infracţiunea a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, înainte ca pedeapsa de 2 ani, 6 luni ?i 916 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 92/03.06.2016 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 802/A/16.11.2016 a Curţii de Apel Oradea, să fi fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 104 alin.2 Cod penal revocă liberarea condiţionată, dispusă prin sentinţa penală nr. 266/06.03.2018 pronunţată de Judecătoria Satu Mare şi dispune executarea restului de pedeapsă de 639 de zile închisoare. În temeiul art. 43 alin.2 Cod penal adaugă pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, la restul de 639 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani, 6 luni ?i 916 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 92/03.06.2016 a Tribunalului Bihor, astfel că inculpatul C****** L***** execută pedeapsa principală rezultantă de 2 ani ?i 639 de zile închisoare, în stare de detenţie. În temeiul art. 45 alin.1, 5 Cod penal aplică inculpatului C****** L***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului C****** L*****, de la data de 31.07.2019 până la zi. În temeiul art. 399 alin.1 Cod de procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului C****** L*****, luată prin încheierea nr. 55/DL/2019 din data de 01.08.2019 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea. II. În temeiul art. 396 alin.1, 2 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul S**** M***** la pedeapsa de 2 ani închisoare, în stare de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 32 raportat la art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b ?i alin.2 lit.b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 raportat la art. 43 alin.5 Cod penal ?i art. 77 lit.a din Codul penal. În temeiul art. 41 alin.1 Cod penal raportat la art. 167 alin.5 Cod penal constată că infracţiunea a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie, după considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 4 ani şi 3 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1441/20.09.2002 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 259/R/2003 a Curţii de Apel Oradea, până la împlinirea termenului de reabilitare. În temeiul art. 67 alin.1 ?i art. 65 alin.1 Cod penal aplică inculpatului S**** M***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului S**** M*****, de la data de 31.07.2019 până la zi. În temeiul art. 399 alin.1 Cod de procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului S**** M*****, luată prin încheierea nr. 55/DL/2019 din data de 01.08.2019 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea. III. În temeiul art. 396 alin.1, 2 Cod de procedură penală, cu referire la decizia nr.15/2018 a Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, condamnă pe inculpatul H***** P******** la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 32 raportat la art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b ?i alin.2 lit.b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit.a din Codul penal. În temeiul art. 91 alin.1 şi art. 92 alin.1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul H***** P******** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 lit.b Cod penal inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin.3 Cod penal inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ineu sau Primăriei Oradea, jud. Bihor pe o perioadă de 120 de zile. În temeiul art. 94 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit.c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor. În temeiul art. 404 alin.2 Cod de procedură penală şi art. 91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii ?i arestării preventive a inculpatului H***** P********, de la data de 31.07.2019 până la zi (20.12.2019). În temeiul art. 399 alin.3 lit.b raportat la art. 241 alin.11 lit.a Cod de procedură penală constată încetarea de drept a măsurii arestării preventive, luate prin încheierea nr. 55/DL/2019 din data de 01.08.2019 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea ?i dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului H***** P********, dacă nu este arestat în altă cauză. IV. În temeiul art. 396 alin.1, 2 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul PĂSULĂ RAUL-ALEXANDRU la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 32 raportat la art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b ?i alin.2 lit.b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit.a din Codul penal. În temeiul art. 91 alin.1 şi art. 92 alin.1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Păsulă Raul-Alexandru trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 lit.b Cod penal inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin.3 Cod penal inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Gepiu sau Primăriei Oradea, jud. Bihor pe o perioadă de 90 de zile. În temeiul art. 94 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit.c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor. În temeiul art. 404 alin.2 Cod de procedură penală şi art. 91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii inculpatului Păsulă Raul-Alexandru din data de 31.07.2019, ora 15.20 până la 01.08.2019, ora 15.20. În temeiul art. 20 alin.4 Cod de procedură penală constată că persoanele vătămate P**** R***** ?i Praja Ioana Georgeta nu s-au constituit păr?i civile în procesul penal. În temeiul art. 112 alin.1 lit.b Cod penal confiscă bunurile depuse în camera corpuri delicte a I.P.J. Bihor, conform dovezii nr. BH 0040557 din 30.07.2019 ?i pistolul tip Airsoft, marca Duty CZ75P07, depus în camera corpuri delicte a I.P.J. Bihor, conform dovezii nr. BH 0040576 din 06.08.2019. În temeiul art. 397 alin.3 ?i art. 255 alin.1 Cod de procedură penală dispune restituirea către inculpa?ii S**** M***** ?i Păsulă Raul-Alexandru a două perechi de încăl?ăminte marca „Inextenso” ?i „Zara man”, aflate în camera corpuri delicte a I.P.J. Bihor, conform dovezii nr. BH 0040576 din 06.08.2019. În temeiul art. 272 Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Bihor a sumei de 868 de lei, conform delegaţiei nr. 5306 din 17.12.2019, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Balaci Theodor. În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpa?ii la plata sumei de câte 1000 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.12.2019.
Hotarare 1671/2019 din 20.12.2019În vederea deliberării, amână pronun?area la data de 20.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.12.2019Având în vedere cererea de amânare formulată de avocata inculpaţilor, pentru a i se elibera o copie de pe CD - ul depus la dosar,
Incheiere de sedinta din 11.12.2019Având în vedere cererile formulate de avocaţii inculpaţilor,
Incheiere de sedinta din 04.12.2019Respinge cererea formulată de inculpaţii C****** L*****, H***** P******** şi P***** R*** A********, prin avocat ales, de recuzare a domnului judecător Timiş Ioan, de la soluţionarea dosarului penal nr. 13072/271/2019 al Judecătoriei Oradea. Dată în camera de consiliu din 28 noiembrie 2019. Pronunţată în şedinţa publică din 28 noiembrie 2019.
Incheiere recuzare din 28.11.2019În vederea soluţionării cererii de recuzare şi constatând că pre?edintele completului nu mai poate desfăşura alte acte de cercetare judecătorească,
Incheiere de sedinta din 27.11.2019În vederea audierii inculpaţilor,
Incheiere de sedinta din 13.11.2019Admite declaraţia de abţinere formulată de către domnul procuror Munteanu Vladimir din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, urmând ca la soluţionarea prezentei cauze, Ministerul Public să fie reprezentat de către un alt procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, azi 10.09.2019.
Incheiere abtinere din 10.09.2019