I***** D*** F****** A*
CreditorS****** A*****
DebitorAdmite în parte cererea pentru emiterea ordonanţei de plată şi, în consecinţă: Obligă debitorul ca, în termen de 30 zile de la comunicare, să plătească creditoarei suma de 907,42 lei, reprezentând debit principal, precum şi suma de 83,67 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. Obligă debitorul să achite creditoarei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de a formula cerere în anulare, care se depune la Judecătoria Satu Mare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, data de 04.03.2020.
Hotarare 671/2020 din 04.03.2020Faţă de lipsa de procedură privind debitorul, amână judecarea cauzei, pentru citarea acestuia cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege.
Incheiere de sedinta din 13.01.2020