D********** C*********
PetentI************ D* P****** J******* V*****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională. Anulează, în parte, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PVLX nr. 0216228/20.10.2019, întocmit de I************ D* P****** J******* V*****, cu privire la sancţiunea contravenţională principală aplicată, în sensul că înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 1.305 de lei cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei, cu recomandarea ca, pe viitor, să respecte dispoziţiile încălcate. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 18 martie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 919/2020 din 18.03.2020Amână pronunţarea în data de 18 martie 2020 pentru a se depune concluzii secrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2020Având în vedere hotărârea nr. 2 adoptată în data de 21.01.2020 de Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015 şi ale art. 51 lit. h din Legea nr. 304/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. 4, 30, 39 din Constituţia României, în semn de protest pentru motivele expuse în cuprinsul hotărârii anterior menţionate, prin care s-a dispus restrângerea activităţii de judecată la cauzele urgente, între care nu se regăseşte şi cea prezentă.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020