C***** B*******
PetentM******* M*****
IntimatAdmite sesizarea formulată de petentul com. Bujoreni, prin primar, cu sediul în com. Bujoreni, sat Olteni, jud. Vâlcea, în contradictoriu cu intimatul M******* M*****. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PVLX nr. 0077616 încheiat la data de 10.11.2016, cu sancţiunea prestării de muncă în folosul comunităţii pe o durată de 60 ore, sancţiunea urmând a fi prestată pe lângă Primăria com. Bujoreni, jud. Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 08.11.2019.
Hotarare 7031/2019 din 06.12.2019