B**** M*******
ContestatorI************ L**
IntimatAdmite contestaţia la executare formulată de contestatorul B**** M******* în contradictoriu cu intimata I************ L**. Anulează toate actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 686/2019 format pe rolul BEJ PREDESCU NARCIS IONUŢ. Obligă intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 153 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru. Obligă intimata la plata către BEJ PREDESCU NARCIS IONUŢ a sumei de 130 lei, reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare nr. 686/2019. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 30.01.2020.
Hotarare 451/2020 din 30.01.2020Amână pronunţarea la data de 30.01.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2020Respinge excepţia netimbrării acţiunii, invocată din oficiu, ca neîntemeiată. Stabileşte termen la data de 15.01.2020, cu citarea părţilor, în şedinţă publică. Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 28.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 28.11.2019Amână pronunţarea la data de 28.11.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2019