B***** M******
InculpatÎn baza 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod proc. pen. condamnă pe inculpatul B***** M******, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare; - conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen. şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte cele două pedepse, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 3 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 91 şi art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Constată că, datorită stării de sănătate, inculpatul B***** M****** se află în imposibilitatea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal care reglementează revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor impuse şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, consecinţa fiind executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 151,6 lei reprezintă costul buletinului de analiză toxicologică, nr. 575/T1/30.06.2016 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani ce se va vira în contul 50414557951 – Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 17.07.2020.
Hotarare 713/2020 din 17.07.2020Având în vedere dispoziţiile Decretului nr. 240/2020 emis de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României precum şi Hotărârea nr. 15 a Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Suceava din 20.03.2020, actualizată prin Hotărârea nr. 16 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava din 01.04.2020 care prevede lista cauzelor de urgenţă deosebită ce se soluţionează în materie penală, suspendă de drept judecata privind fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 08.05.2020.
Incheiere suspendare din 08.05.2020Având în vedere Hotărârea nr. 8 a Adunării generale a Judecătorilor din 11.03.2020, prin care s-a dispus suspendarea activităţii judiciare a Judecătoriei Botoşani în perioada 12 martie 2020-30 aprilie 2020, cu excepţia cauzelor care se judecă în regim de urgenţă, în contextul generat de necesitatea prevenirii infecţiilor cu coronavirus şi a prevenirii răspândirii virusului COVID-19, precum şi faptul că obiectul prezentei cauze nu face parte din categoria cauzelor urgente, va dispune amânarea cauzei la data de 08.05.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Pentru ca inculpatul să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere şi acte medicale din care să reiasă starea de sănătate, amână cauza şi acordă termen la data de 12 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020