T** G******
ReclamantA************ G******* R******** A F********* P****** B***** – P*** A************ J******** A F********* P****** H*******
PârâtAdmite excepţia de necompetenţă materială a tribunalului şi, în consecinţă: Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Tar Gyöngyi împotriva pârâtei ANAF – Direcţia generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi AJFP Harghita, în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 Noiembrie 2019.
Hotarare 1649/2019 din 20.11.2019Stabileşte o cauţiune în cuantum de 1193 lei în sarcina reclamantei. Pune în vedere reclamantei ca să consemneze cauţiunea în Registrul de valori al Tribunalului Harghita, până la 19 Noiembrie 2019 inclusiv. Comunică reclamantei un exemplar din prezenta încheiere. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 Octombrie 2019.
Incheiere de sedinta 1 din 31.10.2019