U** V***** V*****
Apelant InculpatI******* I**
Intimat PERSOANĂ VATAMATAP******* C****** C******
Intimat PERSOANĂ VATAMATAÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul U** V***** V***** împotriva sentinţei penale nr. 134 din 25.09.2019 a Judecătoriei Bicaz, în dosarul nr. 1317/188/2019. Desfiinţează în parte, sentinţa penală apelată, doar cu privire la încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, şi, în rejudecare: În temeiul art. 193 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal condamnă pe inculpatul UŢĂ VASILE-VIOREL , cu antecedente penale, recidivist postexecutoriu, aflat în stare de arest preventiv, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovire sau alte violenţe. În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal raportat la art. 67 alin 2 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani de la data executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat care se va executa potrivit art. 65 alin 3 Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive cu începere de la 25.09.2019 la zi. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei apelate care nu contravin prezentei decizii. Respinge ca fiind rămasă fără obiect cererea de revocare a arestării preventive formulată de inculpatul apelant. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronun?ată în şedinţă publică, azi 14.01.2020.
Hotarare 31/2020 din 14.01.2020T.14.01.2020
Incheiere de sedinta din 14.11.2019