B** P***** V******
PetentF******* U**** S**
CreditorD***** C******
DebitorAdmite cererea formulată de Birou Executor Judecătoresc Parvan Violeta. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.3206/29.05.2018 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr.17629/236/2017. Urmărirea se încuviinţează pentru următoarele sume : 618 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare; 50, 00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru ; penalităţi calculate începând cu prima zi după data scadenţei, în cuantumul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, până la data plăţii efective, fără a se putea depăşi cuantumul debitului principal, precum şi pentru cheltuielile de executare silită ce vor fi stabilite de executorul judecătoresc. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, prin toate modalităţile prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 18.09.2019, la sediul Judecătoriei Giurgiu.
Incheiere de executare silita 6203/2019 din 18.09.2019