Dosar 1321/119/2019 din 20.08.2019

omorul (art.188 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1321/119/2019
Data dosar:
20.08.2019
Instanta:
Tribunalul Covasna
Departament:
Secţia penală
Obiect:
omorul (art.188 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.05.2020 la ora 9:00

    Complet: C10
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 188 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a C.pen. şi art. 67 alin. 1 şi 2 C.pen., condamnă pe inculpatul Z******* J****, în prezent aflat în Penitenciarul Codlea, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3/UP/29.07.2019 emis de Tribunalul Covasna, la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f şi h C. pen., pe o perioadă de 5 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pentru săvârşirea infracţiunii de „omor”, comisă asupra victimei Ştefan Constantin, jr. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului Z******* J**** exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 193 alin. 2 C.pen., prin înlăturarea circumstanţei agravante prev. de art. 77 alin. 1 lit. a C.pen., condamnă pe inculpatul Z******* J****, la pedeapsa de 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, comisă asupra persoanei vătămate Ştefan Constantin, sen. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., din pedepsele de mai sus, aplică inculpatului Z******* J**** pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 (doisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., pe o perioadă de 5 ani, la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 4 (patru) luni închisoare şi astfel inculpatul execută pedeapsa de 12 (doisprezece) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., pe o perioadă de 5 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. În baza art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., începe după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 3 C.pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h C.pen., se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 188 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a C.pen. şi art. 67 alin. 1 şi 2 C.pen., condamnă pe inculpatul BOROŞ COZMIN-NARCIS, în prezent aflat în Penitenciarul Codlea, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 4/UP/29.07.2019 emis de Tribunalul Covasna la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., pe o perioadă de 5 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pentru săvârşirea infracţiunii de „omor”, comisă asupra victimei Ştefan Constantin, jr. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului Boroş Cozmin-Narcis exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., ca pedeapsă accesorie, care, potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., începe după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen., rap. la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen., achită pe inculpatul Boroş Cozmin-Narcis, pentru infracţiunea de „lovire sau alte violenţe”, prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a C.pen., comisă asupra persoanei vătămate Ştefan Constantin, sen., neexistând probe că inculpatul a săvârşit fapta. În baza art. 188 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a C.pen. şi art. 67 alin. 1 şi 2 C.pen., condamnă pe inculpatul L*** N****** M*****, în prezent aflat în Penitenciarul Codlea, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 5/UP/29.07.2019 emis de Tribunalul Covasna, la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., pe o perioadă de 5 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pentru săvârşirea infracţiunii de „omor”, comisă asupra victimei Ştefan Constantin, jr. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului L*** N****** M***** exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., ca pedeapsă accesorie, care, potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., începe după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen., rap. la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen., achită pe inculpatul L*** N****** M*****, pentru infracţiunea de „lovire sau alte violenţe”, prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a C.pen., comisă asupra persoanei vătămate Ştefan Constantin, sen., neexistând probe că inculpatul a săvârşit fapta. În baza art. 188 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a C.pen. şi art. 67 alin. 1 şi 2 C.pen., condamnă pe inculpatul B**** M*****, în prezent aflat în Penitenciarul Codlea, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/UP/29.07.2019 emis de Tribunalul Covasna, măsură dispusă prin încheierea nr. 9/UP din data de 29.07.2019 a Tribunalului Covasna, la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., pe o perioadă de 5 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pentru săvârşirea infracţiunii de „omor”, comisă asupra victimei Ştefan Constantin, jr. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului B**** M***** exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., ca pedeapsă accesorie, care, potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, f şi h C.pen., începe după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen., cu aplicarea art. 72 alin. 1 C.pen., scade din durata pedepselor închisorii aplicate perioada reţinerii şi a arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii Z******* J****, Boroş Cozmin-Narcis, L*** N****** M***** şi B**** M*****, de la data de 28 iulie 2019 şi până la zi. În baza art. 399 alin. 1 şi 4 C.pr.pen., cu aplicarea art. 362 alin. 2 C.pr.pen., rap. la art. 208 alin. 2, 3 şi 4 C.pr.pen., cu aplicarea art. 207 alin. 4 C.pr.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor Z******* J****, Boroş Cozmin-Narcis, L*** N****** M***** şi B**** M*****, dispusă prin încheierea nr. 9/UP din 29 iulie 2019 a Tribunalului Covasna. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de la inculpaţii Z******* J****, Boroş Cozmin-Narcis, L*** N****** M***** şi B**** M*****, a probelor biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J, care se va realiza la introducerea în penitenciar a acestora, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază şi în prezenţa unui poliţist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2008. În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.pr.pen., cu aplicarea art. 112 alin. 1 lit. b C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpatul Z******* J**** a unui topor, folosit la săvârşirea faptei, aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, în coletul nr. 16, înregistrat în Registrul de evidenţă a corpurilor delicte la poziţia 26/2019. În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.pr.pen., cu aplicarea art. 112 alin. 1 lit. b C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpaţii Boroş Cozmin-Narcis, L*** N****** M***** şi B**** M*****, a materialelor lemnoase, marcate cu cifrele 1, 14 şi 16, folosite la săvârşirea faptei, aflate în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, în coletele nr. 1, 12 şi 13, înregistrate în Registrul de evidenţă a corpurilor delicte la poziţia 26/2019. În baza art. 19, art. 21 alin. 3 şi art. 397 alin. 1 C.pr.pen., rap. la art. 1349 alin. 1, 2 şi 3 C.civ., art. 1357 C.civ. şi art. 1370 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Ştefan Constantin, sen., şi obligă pe inculpaţii Z******* J****, Boroş Cozmin-Narcis, L*** N****** M***** şi B**** M*****, în solidar, să plătească acesteia suma de 40.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale. Respinge restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă Ştefan Constantin, sen. În baza art. 19, art. 21 alin. 3 şi art. 397 alin. 1 C.pr.pen., rap. la art. 1349 alin. 1, 2 şi 3 C.civ., art. 1357 C.civ. şi art. 1370 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Ştefan Ramona, şi obligă pe inculpaţii Z******* J****, Boroş Cozmin-Narcis, L*** N****** M***** şi B**** M*****, în solidar, să plătească acesteia suma de 30.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale. Respinge restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă Ştefan Ramona, cu titlu de daune morale. În baza art. 19, art. 21 alin. 3 şi art. 397 alin. 1 C.pr.pen., rap. la art. 1349 alin. 1, 2 şi 3 C.civ., art. 1357 C.civ. şi art. 1370 C.civ., cu aplicarea art. 529 C.civ. şi art. 530 alin. 2 şi 3 C.civ., cu referire la H.G. nr. 935/13.12.2019, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Ştefan Ramona, în numele minorilor Ştefan Lavinia, Ştefan Filip şi Ştefan Crista-Maria şi obligă pe inculpaţii Z******* J****, Boroş Cozmin-Narcis, L*** N****** M***** şi B**** M*****, în solidar, să plătească acesteia, pe seama minorilor Ştefan Lavinia, Ştefan Fili şi Ştefan Crista-Maria, lunar, sumele de câte 372 lei, pentru fiecare minor, cu titlu de pensie de întreţinere, începând cu data de 14 octombrie 2019 şi până la majoratul minorilor, sume care, potrivit art. 531 alin. 2 C.civ., se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei. În baza art. 19, art. 21 alin. 3 şi art. 397 alin. 1 C.pr.pen., rap. la art. 1349 alin. 1, 2 şi 3 C.civ. şi art. 1357 C.civ., cu aplicarea art. 320 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” Sf. Gheorghe, cu sediul în mun. Sf. Gheorghe, str. Stadionului, nr. 1, jud. Covasna, cod. 520064 şi obligă pe inculpatul Z******* J**** să plătească acesteia suma de 311,76 lei despăgubiri civile, reprezentând c/v prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate Ştefan Constantin, sen. Respinge restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” Sf. Gheorghe, în cuantum de 230,30 lei, reprezentând c/v cheltuielilor de spitalizare a inculpatului L*** N****** M*****. În baza art. 19, art. 21 alin. 3 şi art. 397 alin. 1 C.pr.pen., rap. la art. 1349 alin. 1, 2 şi 3 C.civ., art. 1357 C.civ. şi art. 1370 C.civ., cu aplicarea art. 320 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******** D* A******** J******* C******, cu sediul în mun. Sf. Gheorghe, str. Stadionului, nr. 1-3, jud. Covasna, cod. 520064, şi obligă pe inculpaţii Z******* J****, Boroş Cozmin-Narcis, L*** N****** M***** şi B**** M*****, în solidar, să plătească acesteia suma de 1.359,52 lei despăgubiri civile, plus dobânda legală, calculată până la plata integrală a sumei, reprezentând cheltuieli ocazionate de asigurarea asistenţei medicale de urgenţă pentru victima Ştefan Constantin, jr. În baza art. 162 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., dispune ataşarea la dosarul cauzei a următoarelor mijloace materiale de probă: - 5 buc. DVD-uri, care conţin declaraţiile părţilor date la parchet; - coletul nr. 3, ce conţine o şapcă din material textil de culoare neagră, cu inscripţia „Sport”, marcată cifra 2; - coletul nr. 4, ce conţine un fragment de scoarţă de copac, ce prezintă un fir de păr de culoare închisă, ridicată din locul marcat cu cifra 3; - coletul nr. 5, ce conţine fragmente de scoarţă de copac, marcate cu cifra 3, descoperite pe carosabil; - coletul nr. 9, ce conţine fragmentul de scândură prelucrată de culoare roşie, marcată cu cifra 15 şi descoperită în vegetaţia de pe partea stângă a părţii carosabile; - coletul cu nr. 11, ce conţine fragmentul din material lemnos marcat cu cifra 12, cu dimensiunea de aprox. 16x5 cm., găsită lângă cadavru, pe suprafaţa căruia se observă mai multe depuneri de substanţă cu aspect sanguin; - coletul cu nr. 13, ce conţine firul de păr de culoare neagră marcată cu nr. 23; - coletul cu nr. 15, ce conţine probele biologice (13) ridicate cu exudate faringiene, ambalate distinct în plicuri de hârtie; - coletul cu nr. 17, ce conţine fragmente de scoarţă găsite lângă cadavru, şi - coletul cu nr. 18, ce conţine depozitul subunghial recoltat de la mâinile cadavrului numitului Ştefan Constantin, jr., cu ocazia examinării fizice exterioare ale acestuia, toate aflate în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, înregistrate în Registrul de evidenţă a mijloacelor materiale de probă la poziţia 85/2019. În baza art. 404 alin. 4 lit. f C.pr.pen., rap. la art. 397 alin. 3 C.pr.pen., cu aplicarea art. 255 C.pr.pen., dispune restituirea către partea civilă Ştefan Ramona, după rămânerea definitivă a hotărârii, a următoarelor obiecte: - două monede cu valorile nominale de 10 bani şi 1 ban, identificate pe carosabil, aflate în coletul nr. 2; - un creion de tâmplărie de culoare roşie, având lungimea de 10 cm., aflat în coletul nr. 7; - o şapcă cu cozoroc, din material textil, descoperită pe partea stângă a părţii carosabile, aflată în coletul nr. 8; - o pereche de papuci tip şlapi de culoare albastru închis, descoperită lângă cadavru, aflată în coletul nr. 10; - obiectele vestimentare cu care era îmbrăcată victima Ştefan Constantin, jr., ridicate cu ocazia examinării fizice exterioare a acesteia, aflate în coletul nr. 19, şi - suma de 2 lei, în bancnote de 1 leu, găsită în buzunarul pantalonului victimei Ştefan Constantin, jr., aflată în coletul nr. 20, toate aflate în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, înregistrate în Registrul de evidenţă a mijloacelor materiale de probă la poziţia 85/2019. În baza art. 404 alin. 4 lit. f C.pr.pen., rap. la art. 397 alin. 3 C.pr.pen., cu aplicarea art. 255 C.pr.pen., dispune restituirea către martora Ştefan Ioana, a unui cear?af, cu care a fost acoperit cadavrul victimei Ştefan Constantin, jr., ridicat de la faţa locului, fiind împachetat într-un plic sigilat, aflat în coletul nr. 21, în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, înregistrat în Registrul de evidenţă a mijloacelor materiale de probă la poziţia 85/2019, după rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 404 alin. 4 lit. f C.pr.pen., rap. la art. 397 alin. 3 C.pr.pen., cu aplicarea art. 255 C.pr.pen., dispune restituirea către inculpatul Z******* J****, a unei pălării din pâslă de culoare verde, cu şnur împletit şi fire de păr animal, aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, în coletul nr. 6 şi înregistrat în Registrul de evidenţă a mijloacelor materiale de probă la poziţia 85/2019, după rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 398 C.pr.pen., cu aplicarea art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă pe inculpaţi să plătească statului cheltuieli judiciare avansate de acesta, după cum urmează: - Z******* J**** 986 lei, din care suma de 536 lei cheltuieli din faza urmăririi penale şi 450 lei din faza judecăţii; - Boroş Cozmin-Narcis 873 lei, din care suma de 473 lei cheltuieli din faza urmăririi penale şi 400 lei din faza judecăţii; - L*** N****** M***** 873 lei, din care suma de 473 lei cheltuieli din faza urmăririi penale şi 400 lei din faza judecăţii; - B**** M***** 873 lei, din care suma de 473 lei cheltuieli din faza urmăririi penale şi 400 lei din faza judecăţii. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat privind pe inculpaţii Boroş Cozmin-Narcis şi L*** N****** M*****, rămân în sarcina acestuia. În baza art. 272 C.pr.pen, cu aplicarea art. 274 alin. 1 C.pr.pen., suma de 868 lei, onorariul apărătorului din oficiu în cursul judecăţii pentru inculpatul Zsombori - av. Munteanu Adriana Ştefania, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. În temeiul art. 399 alin. 4 C.pr.pen., prezenta sentinţă este executorie cu privire la măsurile preventive. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 15/2020 din 06.05.2020
  • Sedinta din data de 23.04.2020 la ora 9:00

    Complet: C10
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp, în vederea deliberării, amână pronunţarea pentru data de 06 mai 2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2020
  • Sedinta din data de 15.04.2020 la ora 08:30

    Complet: C10
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării, din lipsă de timp, şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii pentru data de 23 aprilie 2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2020
  • Sedinta din data de 23.03.2020 la ora 8:45

    Complet: C10
  • Amână cauza

    În vederea continuării cercetării judecătoreşti cu audierea martorilor Dregan Ion şi Drăgan Ana, admişi pentru dovedirea laturii civile.

    Incheiere de sedinta din 23.03.2020
  • Sedinta din data de 09.03.2020 la ora 10:00

    Complet: C10
  • Amână cauza

    Văzând cererea de amânare formulată de către apărătorii aleşi ai inculpaţilor L*** N****** M***** şi B**** M*****, în vederea studierii raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză.

    Incheiere de sedinta din 09.03.2020
  • Sedinta din data de 03.02.2020 la ora 10:00

    Complet: C10
  • Amână cauza

    În vederea efectuării raportului de expertiză medico-legală de către IML Tg. Mureş.

    Incheiere de sedinta din 03.02.2020
  • Sedinta din data de 27.01.2020 la ora 10:00

    Complet: C10
  • Amână cauza

    În vederea depunerii la dosar, în scris, a obiectivelor expertizei medico-legale solicitată de către apărătorul inculpaţilor L*** N****** M***** şi B**** M*****, şi a cererii în probaţiune formulată de către apărătorul inculpatului Z******* J****.

    Incheiere de sedinta din 27.01.2020
  • Sedinta din data de 13.01.2020 la ora 9:30

    Complet: C10
  • Amână cauza

    În vederea continuării cercetării judecătoreşti cu audierea martorilor Lingurar Ion, Lingurar Estera şi Zsombori Octaviţa, lipsă la acest termen, precum şi cu martora Zsombori Eniko.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2020
  • Sedinta din data de 09.12.2019 la ora 9:30

    Complet: C10
  • Amână cauza

    În vederea continuării cercetării judecătoreşti cu audierea următorilor cinci martori propuşi prin rechizitoriu, respectiv Racolţa Mariana, Boroş Alexe, Lingurar Ion, Lingurar Estera şi Zsombori Octaviţa.

    Incheiere de sedinta din 09.12.2019
  • Sedinta din data de 28.10.2019 la ora 10:00

    Complet: C10
  • Amână cauza

    În vederea continuării cercetării judecătoreşti cu audierea primilor cinci martori propuşi prin rechizitoriu, respectiv Ştefan Ioana, Drăgan David, B**** M***** Iosif, Boroş Fabian Narcis şi Racolţa Alexandru.

    Incheiere de sedinta din 28.10.2019
  • Sedinta din data de 14.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C10
  • Amână cauza

    În vederea începerii cercetării judecătoreşti cu audierea inculpaţilor şi a persoanelor vătămate-părţi civile

    Incheiere de sedinta din 14.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD