P******* M*********** T********
ApelantM********* T******** P*** P*****
ApelantC******** L**** A* M*********** T********
ApelantG***** D** P*******
IntimatAdmite cererea de apel formulată de apelanţii MUNICIPIUL TIMIŞOARA prin PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA împotriva sentinţei civile nr. 10148/19.10.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 13224/325/2018 în contradictoriu cu intimatul G***** D** P*******, şi, în consecinţă: Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Admite contestaţia la executare formulată de contestatorii MUNICIPIUL TIMIŞOARA prin PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA în contradictoriu cu intimatul G***** D** P*******. Anulează raportul de evaluare nr. 119/2018 a proprietăţii imobiliare întocmit de Bojin Dionisie PFA în dosarul execuţional nr. 471/ex/2017 al BEJ Jurchescu Cristian Mihai. Menţine sentinţa civilă apelată cu privire la cheltuielile de judecată. Fără cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată în data de 12.06.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. civ. din 2010.
Hotarare 775/2019 din 12.06.2019Amâna pronunţarea la data de 12.06.2019, NC3-A, prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2019Respinge proba vizând efectuarea unei expertize evaluatorii, solicitate de apelanţi.
Incheiere de sedinta din 17.04.2019