F**** A***
InculpatP*** F****** M****** r************ a* m****** F**** A**
Parte vătămată PARTE CIVILĂÎn baza art. 346 al. 2 C. pr. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1419/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, privind pe inculpatul F**** A***, trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abandon de familie, faptă prev. de art. 378 alin. 1 lit. c C.p. , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul F**** A***. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (avocat Părpăuţă Marius Constantin cu delega?ie pentru asistenţa judiciară obligatorie nr. 1995/30.09.2019 emisă de Baroul Vrancea) în cuantum de 470 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justi?ie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 29.10.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 29.10.2019