A******** D* P********** N** 5* B*
ReclamantV***** P****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta A******** D* P********** N** 5* B* în contradictoriu cu pârâtul V***** P**** , având ca obiect pretenţii. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2061,94 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere restante aferente perioadei septembrie 2017 – septembrie 2019 şi suma de 1180,50 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, aferente aceleiaşi perioade. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţarea s-a făcut azi, 12.08.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 2206/2020 din 12.08.2020Din lipsă de timp pentru a delibera.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.08.2020Din lipsă de timp pentru a delibera
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.07.2020Potrivit art. 63 pct. 11 din Decretul nr. 240/2020 al Preşedintelui României din data de 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă în România, constată suspendarea de drept a judecării cauzei. Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 al Preşedintelui României, judecarea cauzei se va relua din oficiu, părţile urmând a fi citate pentru termenul de judecată ce se va fixa în cauză.