Dosar 1326/277/2019 din 30.05.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1326/277/2019
Data dosar:
30.05.2019
Instanta:
Judecătoria Pătărlagele
Departament:
Civil-Penal
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.04.2022 la ora 11:00

    Complet: C.3
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. CONIFAST S.R.L., persoană juridică în insolvenţă, prin reprezentantul legal - administrator judiciar BĂLESCU & ASOCIAŢII S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta SHENZHEN YUXINLIAN IMPORT & EXPORT CO.LTD, cu sediul în China. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării sentinţei, potrivit prevederilor 466 alin.1 şi art.468 alin.1 cod proc.civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele, sub sancţiunea nulităţii, conform prevederilor art.471 alin.1 cod proc.civilă. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată astăzi, 12.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.

    Hotarare 442/2022 din 12.04.2022
  • Sedinta din data de 01.02.2022 la ora 11:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru a se solicita relaţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, de la 01.02.2022.

    Incheiere de sedinta din 01.02.2022
  • Sedinta din data de 26.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru lipsă de procedură. Pronunţată în şedinţă publică la 26.11.2021.

    Incheiere de sedinta din 26.11.2021
  • Sedinta din data de 24.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru a se comunica raportul de expertiză tradus. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, la 24.09.2021.

    Incheiere de sedinta din 24.09.2021
  • Sedinta din data de 28.05.2021 la ora 09:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 24.09.2021, ora 09.00, în vederea traducerii de către reclamantă a raportului de expertiză în limba chineză.

    Incheiere de sedinta din 28.05.2021
  • Sedinta din data de 16.04.2021 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen la cererea expertului, pentru lipsa raportului. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, la 16.04.2021.

    Incheiere de sedinta din 16.04.2021
  • Sedinta din data de 19.02.2021 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 16.04.2021, ora 09.00, în vederea efectuării raportului de expertiză de către noul expert desemnat Apostol Ion.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2021
  • Sedinta din data de 22.01.2021 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 19.02.2021, ora 09:00, având în vedere lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 22.01.2021
  • Sedinta din data de 27.11.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2021, ora 09:00, în vederea efectuării raportului de expertiză. Ia act de faptul că a fost achitat onorariul de expert.

    Incheiere de sedinta din 27.11.2020
  • Sedinta din data de 30.10.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 27.11.2020, ora 09.00, în vederea consemnării onorariului de expert şi efectuării raportului de expertiză specialitatea contabilitate.

    Incheiere de sedinta din 30.10.2020
  • Sedinta din data de 25.09.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2020, ora 09:00. Ia act de precizările formulate de reclamantă şi dispune emiterea unei adrese pentru a se depune la dosar obiectivele expertizei specialitatea contabilitate.

    Incheiere de sedinta din 25.09.2020
  • Sedinta din data de 04.09.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru a se traduce în limba română a înscrisurilor depuse la dosar. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin inbtermediul grefei instanţei la 04.09.2020.

    Incheiere de sedinta din 04.09.2020
  • Sedinta din data de 26.06.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 04.09.2020, ora 09:00, având în vedere lipsa de procedură cu pârâta.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2020
  • Sedinta din data de 24.04.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Stare de urgenta

    În temeiul dispoziţiilor Decretului Preşedintelui României nr.195/2020 şi ale Decretului Preşedintelui României nr.240/2020 din 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe durata stării de urgenţă se suspendă de drept judecata în prezenta cauză.

    Rezolutie din 24.04.2020
  • Sedinta din data de 20.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat la data de 24.04.2020.

  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C.C.civ.3
  • Încheiere

    În temeiul art.230 Cod procedură civilă dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru data de 20.03.2020, în termenul de judecată din data de 24.04.2020. Se vor cita părţile pentru noul termen. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei la 11.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 07.02.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru a se emite adresă la reclamantă să depună la dosar notă de probatorii. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei la 07.02.2020.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2020
  • Sedinta din data de 06.12.2019 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru traducerea înscrisurilor în limba română. Pronunţată în şedinţă publică, la 06.12.2019.

    Incheiere de sedinta din 06.12.2019
  • Sedinta din data de 18.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 06.12.2019, pentru a se comunica întâmpinarea reclamantei.

    Incheiere de sedinta din 18.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD