I***** D*** F****** A**************** D* P******** L* T** F******** S*
ReclamantV**** L***
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 26.06.2020Admite în parte cererea formulată de către reclamanta Intrum Debt Finance AG, (fostă Intrum Justitia Debt Finance AG), în contradictoriu cu pârâta Lulu Varga, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 330,22 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate, precum şi a sumei de 40,28 lei, reprezentând penalităţi de întârziere. Respinge capetele de cerere privind plata daunelor pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale şi privind taxa pentru nereturnare echipament ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Marghita şi se judecă la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2019.
Hotarare 1575/2019 din 12.11.2019amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 12.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2019