K***** I***** I********** R* S***
CreditorG*** D****** - F**** N*****
DebitorAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de societate KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA în contradictoriu cu pârâta GUIU DANIELA – FOSTA NISTOR, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâta la plata sumei de 274.77 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii. Obligă pârâta la plata sumei de 235.47 lei reprezentând contravaloare rest de plată pentru terminale achiziţionate. Obligă pârâta la plata sumei de 180.91 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data cesionării creanţei, precum şi la plata în continuare a penalităţilor de întârziere de la data cesiunii până la achitarea integrală a debitului, în cuantum de 0.5%/zi. Obligă pârâta la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru – fila 3. Respinge cererea, în rest, ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.07.2019.
Hotararecameraconsiliu2611/2019 din 10.07.2019Amână pronunţarea la data de 10.07.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.06.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2019În vederea citării reclamantei cu menţiunea dispusă de instanţă.
Incheiere de sedinta din 06.06.2019Dispune citarea reclamantului cu aceleaşi menţiuni dispuse la termenul anterior precum şi cu menţiunea de a depune dovada notificării rezilierii contractului.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019Dispune citarea reclamantei cu mentiunea de a depune o fisa de cont client, o copie certificata pentru conformitate cu originalul a contractului 12739689/08.10.2010. Faţă de imprejurarea cî numele pârâtei precizat în ccj este NISTOR DANIELA, iar inscrisurile si copia dupa CI a pârâtei sunt pentru numele GUIU, dispunea efectuarea unor verificari DEPABD cu privire la pârâta pentru a vedea daca exista identitatea de persoana.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019