G**** V*****
InculpatA*** C****** L*****
Parte civilăS******* J******* D* U****** S** I*** C** N**
Parte civilăCondamnă inculpatul G**** V*****, la o pedeapsă de 7 (?apte) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violen?e, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 1 ?i 2 C.pr.pen. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 C.pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul G**** V***** la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul G**** V***** are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Suceava. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. stabileşte ca inculpatul G**** V***** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 70 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la DGASPC Suceava – Complexul de recuperare neuro-psihomotorie "O nouă viaţă" Suceava sau la Primăria ora?ului Liteni, jud. Suceava, programul de executare al acestei activitati urmând sa fie stabilit de catre Serviciul de probatiune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului G**** V***** că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea- credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen., cu aplic. art. 1349, art. 1357 C.civ, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ALBU CAMELIA LICU?A şi, în consecinţă, obligă inculpatul G**** V***** la plata către partea civilă a sumei de 800 lei, reprezentând daune morale. Respinge celelalte pretenţii ale părţii civile ALBU CAMELIA LICU?A ca fiind neîntemeiate. În temeiul art. 397 alin. 1, art.19 şi art.25 alin.1, art.397 alin. 1 C. pr. pen., 1349, 1357 C.civ. rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006 admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Jude?en de Urgen?ă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava şi, în consecinţă, obligă inculpatul G**** V*****, la plata către partea civilă a sumei de 330,93 lei, reprezentând costurile rezultate în urma consulturilor ?i investiga?iilor efectuate în UPU pentru persoana vătămată Albu Camelia Licu?a. În temeiul art. 398 C.pr.pen. rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpatul G**** V***** la plata către stat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.04.2021.
Hotarare 302/2021 din 28.04.2021Amână pronuntarea cauzei la data de 28.04.2021. Pronuntată în sedinta publică, azi, 22.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.04.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 22.04.2021. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 08.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.04.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 08.04.2021. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2021Amână pronun?area cauzei la data de 25.03.2021. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 11.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2021Fixează termen pentru deliberare si pronuntare a data de 11.03.2021. pronuntată în sedinta publică, azi, 24.02.2021.
Incheiere de sedinta din 24.02.2021Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen de judecată la data de 24.02.2021, ora 14:30, pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă, potrivit art. 353 alin. 2 C.pr.pen. Se va cita martorul din lucrări Apostol Gheorghe, în vederea reaudierii. Pune în vedere inculpatului G**** V***** să se prezinte la următorul termen de judecată, în vederea audierii în mod nemijlocit de instan?ă, în măsura în care va dori să dea declara?ie în cauză. Se vor comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, copia acestei încheieri de ?edin?ă, precum ?i copii ale declaraţiilor date de către martorele Murgoci Veronica Maria ?i Crîşmaru Cristina Elena la acest termen de judecată, dar şi în cursul urmăririi penale. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25.11.2020.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020Amână judecata cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 25.11.2020, ora 08:30, pentru când inculpatul şi partea civilă au termenul în cunoştinţă potrivit art. 353 alin. 2 C. pr. pen.. Se vor cita martorii din lucrări Crîşmaru Cristina Elena şi Murgoci Veronica Maria, în vederea reudierii. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 15.07.2020.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020Trimiterea dosarului nr. 1330/314/2019 la completul C26. Constată că judecata în prezenta cauză este suspendată de drept. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.03.2020.
Incheiere suspendare din 18.03.2020Având în vedere hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Suceava din data de 29 ianuarie 2020 prin care s-a decis suspendarea activităţii până pe data de 07 februarie 2020, inclusiv, Faţă de dispoziţiile art. 354 alin.2 Cod procedură penală, conform căruia completul de judecată trebuie să rămână acelaşi pe tot parcursul judecăţii cauzei şi având în vedere că preşedintele completului de judecată C2 se află în concediu medical, În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, DISPUNE: Pune în vedere martorului Apostol Gheorghe, să se prezinte în instanţă, fără citaţie, la termenul următor, în vederea audierii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 18 martie 2020, ora 08:30, sala 206, pentru când: - inculpatul şi persoana vătămată constituită parte civilă A*** C****** L***** primesc termen în cunoştinţă, conform art. 353 alin.2 Cod pr.pen.; - partea civilă S******* J******* D* U****** S** I*** C** N** Suceava are termen în cunoştinţă potrivit art. 353 alin.2 Cod procedură penală; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.02.2020.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020Citarea martorului Apostol Gheorghe, cu mandat de aducere. Încuviinţează pentru inculpat proba cu înscrisurile depuse la dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 05 februarie 2020, ora 08:30, sala 206, pentru când: - inculpatul şi persoana vătămată constituită parte civilă A*** C****** L***** primesc termen în cunoştinţă, conform art. 353 alin.2 Cod pr.pen.; - partea civilă S******* J******* D* U****** S** I*** C** N** Suceava are termen în cunoştinţă potrivit art. 353 alin.2 Cod procedură penală; - se citează martorul din lucrări Apostol Gheorghe, cu mandat de aducere; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.01.2020.
Incheiere de sedinta din 08.01.2020Se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava o copie de pe încheierea de şedinţă, împreună cu o copie de pe declaraţia martorei Crîşmaru Cristina Elena de la termenul de astăzi. Citarea martorului Apostol Gheorghe, cu citaţie simplă, la adresa menţionată în rechizitoriu. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 08 ianuarie 2020, ora 08:30, sala 206, pentru când: - inculpatul şi persoana vătămată constituită parte civilă A*** C****** L***** primesc termen în cunoştinţă, conform art. 353 alin.2 Cod pr.pen.; - partea civilă S******* J******* D* U****** S** I*** C** N** Suceava are termen în cunoştinţă potrivit art. 353 alin.2 Cod procedură penală; - se citează martorul din lucrări Apostol Gheorghe, la adresa indicată în actul de sesizare; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.11.2019.
Incheiere de sedinta din 20.11.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20 noiembrie 2019, ora 08:30, sala 206, pentru când: - inculpatul ?i persoana vătămată constituită parte civilă Albu Camelia Licu?a au termen în cuno?tin?ă, conform art. 353 alin.2 Cod pr.pen.; - partea civilă Spitalul Jude?ean de Urgen?ă Sf. Ioan cel Nou Suceava are termen în cuno?tin?ă, potrivit art. 353 alin.2 Cod procedură penală; - se citează martorii din lucrări Crî?maru Cristina Elena, la adresa indicată în actul de sesizare, cu mandat de aducere şi Murgoci Veronica Maria, cu citaţie simplă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.10.2019.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Ia act că inculpatul G**** V***** nu în?elege să uzeze de procedura recunoa?terii învinuirii prevăzută de art. 374-375 Cod pr.pen. Reaudierea martorilor din lucrări Crî?maru Cristina Elena, Murgoci Veronica Maria ?i Apostol Gheorghe. Citarea pentru termenul următor de judecată a martorului Crî?maru Cristina Elena, urmând ca ceilal?i martori să fie audia?i la termenele ulterioare. Încuviin?ează pentru inculpat proba testimonială cu martorul Murgoci Aurel. Ia act că persoana vătămată Albu Camelia Licu?a ?i-a însu?it martorii din lucrări în dovedirea preten?iilor civile. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09 octombrie 2019, ora 08:30, sala 206, pentru când: - inculpatul ?i persoana vătămată constituită parte civilă Albu Camelia Licu?a primesc termen în cuno?tin?ă, conform art. 353 alin.2 Cod pr.pen.; - partea civilă Spitalul Jude?ean de Urgen?ă Sf. Ioan cel Nou Suceava are termen în cuno?tin?ă potrivit art. 353 alin.2 Cod procedură penală; - se citează martorul din lucrări Crî?maru Cristina Elena, la adresa indicată în actul de sesizare; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.09.2019.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019