B**** E****
InculpatC***** V***
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală stabileşte pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare în sarcina inculpatului B**** E****, ,, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,, Conducerea unui vehicul fără permis de conducere,, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal. În baza art. 83 alin. 1, 3 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art.335 alin.3 C.pen., cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală şi art. 61 Cod penal, condamnă pe inculpatul C***** V***, la pedeapsa amenzii în cuantum de 3.600 lei stabilită prin înmulţirea unui număr de 180 de zile amendă cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de „încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că nu are permis de conducere”. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 şi 3 Cod penal, anume dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare şi în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 800 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în ambele etape procesuale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17 septembrie 2019 .
Hotarare 132/2019 din 17.09.2019