C***** Z****** N*** P*** P*****
Apelant ReclamantP***** E**** P***** S**
Intimat PârâtAdmite apelul exercitat de apelanta reclamantă Comuna Zimandu Nou, reprezentată prin primar Vidran Dorel Gheorghe în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. PRESTO ELENA POLEAC S.R.L., împotriva s.c. nr. 2546/30.05.2018 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 13338/55/2017,pe care o schimbă în tot,sens în care : Ia act de renunţarea la judecată a reclamantei Comuna Zimandu Nou faţă de Poleac Elena, Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta S.C. Presto Poleac S.R.L. faţă de s.c. nr. 5450/2016 emisă de Judecătoria Arad în dosar nr. 7465/55/2016, Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. Presto Poleac S.R.L.,invocată de aceasta, Admite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta Comuna Zimandu Nou în contradictoriu cu pârâta S.C. Presto Poleac S.R.L., având ca obiect reziliere contract, evacuare şi pretenţii şi, pe cale de consecinţă : Dispune rezilierea contractului de închiriere din data de 12.09.1991 încheiat iniţial între reclamanta Comuna Zimandu Nou şi Elena Poleac şi continuat cu pârâta S.C. Presto Poleac S.R.L. Dispune evacuarea pârâtei S.C. Presto Poleac S.R.L. din imobilul cu destinaţie magazie situat în Zimandu Nou şi înscris în C.F. nr. 305351 C 1 Zimandu Nou, astfel cum a fost acesta identificat prin raportul de expertiză topografică nr.622/17.11.2020, întocmit de către expert tehnic Dămăcuş Gheorghe şi care face parte integrantă din prezenta în acest sens. Obligă pârâta S.C. Presto Poleac S.R.L. să plătească reclamantei Comuna Zimandu Nou echivalentul sumei de 11.000 lei ROL/lunar pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii acţiunii, respectiv 475,2 lei RON,pentru toată perioada indicată. Respinge restul pretenţiilor formulate de reclamantă. Obligă pârâta S.C. Presto Poleac S.R.L. să plătească reclamantei Comuna Zimandu Nou suma de 2.900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată compusă din : 100 lei, taxă judiciară de timbru achitată la fond şi 2.800 lei,onorar expert pentru expertiza topografică. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. În caz de formulare a căii de atac, aceasta se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţă publică la data de 25.05.2021.
Hotarare 192/2021 din 25.05.2021Ap:25.05.2021- pentru a se depune concluzii scrise
Incheiere de sedinta din 18.05.2021T:18.05.2021 ora 11:00- pentru studierea raportului de expertiză şi formularea eventualelor obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 20.04.2021T:20.04.2021 ora 10:00- pentru efectuarea expertizei de evaluare
Incheiere de sedinta din 09.02.2021T:09.02.2021- ora 10:00 pentru ca apelanta şi intimata să depună la dosar note de şedinţă cu privire la lămurirea obiectului acţiunii astfel cum a fost formulat
Incheiere de sedinta din 26.01.2021T:26.01.2021- ora 11:00- pentru studierea notelor scrise şi pentru a se răspunde în scris faţă de acestea
Incheiere de sedinta din 12.01.2021T:12.01.2021- ora 11:00- pentru studierea raportului de expertiză şi formularea eventualelor obiecţiuni faţă de acesta şi pentru a se depune la dosar dovada achitării sumei de 800 lei privind diferenţa onorar expertiză, sub sancţiunea decăderii din probă
Incheiere de sedinta din 17.11.2020T:17.11.2020- ora 11:00- pentru citarea expertului desemnat în cauză cu menţiunea de a depune la dosar raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat de judecată acordând posibilitatea părţilor să formuleze eventuale obiecţiuni,sub sancţiunea aplicării unei amenzi
Incheiere de sedinta din 22.09.2020T:22.09.2020- ora 09:00- pentru a se efectua şi depune raportul de expertiză dispus în cauză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat de judecată acordând posibilitatea părţilor să formuleze eventuale obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 16.06.2020Suspendat de drept în baza Decretului nr.195/2020 privind starea de urgenţă.
Rezolutie din 07.04.2020T:07.04.2020- pentru efectuarea în cauză a expertizei topografice
Incheiere de sedinta din 11.02.2020T.11.02.2020 - pentru soluţionarea declaraţiei de abţinere.
Incheiere de sedinta din 14.01.2020T.14.01.2020 - pentru soluţionarea declaraţiei de abţinere.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019T:19.11.2019, în urma repartizării la completul C2A-LP în urma admiterii declaraţiilor de abţinere.
Incheiere de sedinta din 10.10.2019Se amână cauza pentru soluţionarea declaraţiilor de abţinere formulate de doamna judecător Carmen Camelia Băilă şi doamna judecător Ana şerban.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019