I***** D*** F****** A*
CreditorO****** D***** O*****
DebitorAdmite în parte cererea formulată de creditoarea cesionară I***** D*** F****** A*, în contradictoriu cu debitoarea Otlăcaru Dorina Otilia având ca obiect emiterea ordonanţei de plată. Ordonă debitoarei să plătească creditoarei, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei, suma de 934,25 lei, debit principal reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate, respectiv suma de 77,85 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform prevederilor contractuale. Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Obligă debitoarea la 200 lei cheltuieli de judecată către creditoare. Executorie de drept. Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea în anulare se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii de către grefa instanţei.
Hotarare 4113/2019 din 30.09.2019