M******* P**** E****
ReclamantS***** R**** P*** M********* F********* P******
PârâtM********* B******* P*** P*****
PârâtC******** L**** A* M*********** B*******
PârâtM******* P**** F*****
PârâtÎn temeiul art. 200 alin. (3) Cod procedură civilă, anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta MITILICA-PREDA ELENA, având ca obiect „succesiune”. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 04.09.2019.
Incheiereanularecerere4555/2019 din 04.09.2019Constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 200 alin. (3) Cod procedură civilă pentru anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta MP-E în contradictoriu cu pârâtul SR, prin MFPş.a., având ca obiect „succesiune”. Dispune continuarea procedurii de regularizare, sens în care se va emite o comunicare, cu confirmare de primire, reclamantei, cu menţiunea că cererea de ajutor public judiciar ce a format obiectul dosarului 1336/190/2019/a1 al Judecătoriei Bistriţa a fost respinsă în mod definitiv, drept pentru care are obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4.486,05 lei, stabilită conform art. 34, art. 5 alin. 2, art. 20 din O.U.G. nr. 80/2013, în termen de cel mult 10 zile de la primirea înştiinţării, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, şi să facă dovada plăţii prin depunerea chitanţei justificative la dosar. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 31.07.2019.
Incheiere de sedinta din 31.07.2019