P*** M***** P****
PetentÎn baza art. 527 C.pr.pen. raportat la art. 165 C.pen., admite cererea petentului P*** M***** P****. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului cu privire la condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea conditionata a executării pedepsei sub termenul de încercare fiind de 3 ani şi 4 luni, aplicată petentului prin Sentinţa penală nr. 27, pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte la data de 30 ianuarie 2012, în dosarul nr. 3621/331/2011, definitivă prin Decizia nr. 462, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti la data de 29 martie 2012, în dosarul nr. 3621/331/2011. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului cu privire la condamnarea la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500 lei şi la pedeapsa închisorii de 2 luni, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 2 luni, ce a constituit termen de încercare pentru inculpat, aplicată petentului prin Sentinţa penală nr. 79, pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte la data de 22 martie 2012, în dosarul nr. 439/331/2012, definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia penală nr. 313, pronunţată de Tribunalul Prahova la data de 23 mai 2012. Conform art. 537 C.proc.pen. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se vor face menţiunile cuvenite pe hotărârile prin care s-a pronunţat condamnarea. În baza art. 272 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Vălenii de Munte. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.05.2019.
Hotarare 136/2019 din 22.05.2019