L****** L******* N*****
ContestatorI************ L**
IntimatRespinge contestaţia la executare, ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 17.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7566/2019 din 17.12.2019Respinge excepţia de netimbrare invocată de intimatul I************ L** prin întâmpinare, raportat la conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. Respinge cererea formulată de contestatoare cu privire la cenzurarea cheltuielilor în cuantum de 238 lei ce reprezintă contravaloarea certificării şi comunicării dosarului de executare nr. 2152/2019 stabilite de Biroul Executorului Judecătoresc PVA ca nefondată. Pune în vedere contestatoarei, prin citaţie să achite către cele două BEJ sumele reprezentând contravaloarea fotocopiilor dosarelor de executare, sub sancţiunea suspendării cauzei, conform art.717 al.2 rap la art.242 C.pen. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.12.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2019
Incheiere de sedinta din 19.11.2019