I***** D*** F****** A******* I***** J******* D*** F****** A**
CreditorP**** V***** N*******
DebitorAdmite în parte cererea de emitere a ordonanţei de plată. Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei în cuantum de 725,86 lei reprezentând debit principal restant. Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 5 din Contractul nr. 60857098/07.01.2016 şi de pct. 1.9 alin. (4), din anexa Termeni şi condiţii generale pentru utilizarea abonamentelor Orange, care stabileşte cuantumul penalităţilor de întârziere şi clauza prevăzută de art. 1.16 alin. (1) pct. (x) teza a 3-a, care stabileşte condiţiile în care se plăteşte despăgubirea pentru reziliere. Respinge capetele de cerere privind obligarea debitorului la plata despăgubirii în cuantum de 5151,83 lei şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 40,56 lei, ca neîntemeiate. Obligă debitorul, la plata sumei în cuantum de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Fixează termen de plată de 15 zile de la data comunicării prezentei ordonanţe. Executorie. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, la Tribunalul Ilfov. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 26.09.2019.
Hotarare 5458/2019 din 26.09.2019Amână pronunţarea la data de 26.09.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2019