D**** J** A*****
IntimatAdmite sesizarea Direcţiei Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară. În baza art. 297 şi 298 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată recunoaşte Decizia din data de 16.01.2019 emisă de Autorităţile Olandeze , privind pe intimatul D. J. A., născut la data de 28.01.1994, prin care a fost sancţionat contravenţional cu suma de 95 Euro amendă contravenţională pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 din Legea administraţiei juridice pentru respectarea regulilor de circulaţie. Conform art. 306 lit.d din Legea nr. 302/2004 republicată dispune informarea autorităţii competente din statul emitent cu privire la executare hotărârii. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.11.2019.
Hotarare 1238/2019 din 20.11.2019Încuviinţează cererea formulată de intimat şi acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea acestuia de a achita amenda la care a fost obligat. În temeiul art. 353 alin. 2 teza a II-a intimatul dobândeşte termen în cunoştinţă. Amână cauzei la data de 20.11.2019. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019