P**** D****
PetentI** D***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul P**** D**** împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria PDJY nr. 0016498/ 27.08.2019 încheiat de intimatul I.P.J. Dolj-Poliţia oraşului Filiaşi. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Judecătoriei Filiaşi. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.02.2020.
Hotarare 153/2020 din 28.02.2020Având în vedere lipsa martorului nominalizat de petent va amâna judecata prezentei cauze şi va dispune repetarea procedurii de citare a acestuia.
Incheiere de sedinta din 17.01.2020Incuviinteaza pentru petent proba cu înscrisuri respectiv procesul verbal de constatare a contravenţiei, precum şi proba testimonială, în privinţa martorului Iacob Gheorghe, pentru dovedirea situaţiei de fapt. Pune în vedere petentului să aducă martorul la termenul stabilit, în vederea administrării probei testimoniale. Incuviinteaza pentru intimat proba cu înscrisuri solicitată prin întâmpinare, constând în fişa de intervenţie la eveniment şi dovada (plicul) înaintării actului sancţionator, precum şi proba testimonială, în privinţa martorului asistent Drulă Constantin, pentru a dovedi starea de fapt. Citează martorul asistent, după verificarea bazei de date electronice DEPABD, în vederea aflării adresei de domiciliu.
Incheiere de sedinta din 29.11.2019