D** I************ R****** S**
ReclamantM M M T**** C****** S**
PârâtM M M T**** C****** S** L* A***** H***** O***
PârâtConstată intervenită perimarea cererii formulată de reclamanta DHL Internaţional Romania SRL, în contradictoriu cu pârâta M.M.M. Trans Company SRL, având ca obiect pretenţii. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 17 iulie 2020.
Hotarare 2325/2020 din 17.07.2020În temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea acţiunii civile formulată de reclamanta DHL Internaţional Romania SRL, în contradictoriu cu pârâta M.M.M. Trans Company SRL, având ca obiect pretenţii, până când reclamanta va complini lipsurile. Cu drept de recurs de la comunicare pe întreaga durată a suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 14 iunie 2019.
Incheiere suspendare din 14.06.2019T:14.06.2019 pentru a se cita reclamanta cu menţiunea de a face dovada sumelor pretinse, respectiv contravaloarea mărfii şi a reparaţiilor efectuate la poarta avariată, să depună înscrisurile de la dosar, în limba străină, în traducere în limba română, legalizată, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei
Incheiere de sedinta din 10.05.2019