F******** R** I**
InculpatS***** D*****
InculpatT****** C********* C*******
Parte civilăS* I*** E***** C****** S**
Parte civilăC********** M*****
Parte civilăI. În baza art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit. b), d), alin.2 lit. b) C.p. cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. rap. la art.43 alin.5 C.p. şi cu aplicarea art.396 alin.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul S***** D***** (...) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie. În baza art. 67 alin.1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) C.p. pe o durată de 2 ani, care se execută conform art. 68 alin.1 lit. c) C.p. după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin.1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) C.p., care se execută conform art. 65 alin.3 C.p. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Constată că fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză (săvârşită la data de 14.03.2018) este concurentă cu infracţiunea prev. de art.233 -234 alin.1 lit. f) C.p. cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. rap. la art.43 alin. 5 C.p.( săvârşită la data de 01.03.2018) pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 668/05.10.2018 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1614/13.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală. În temeiul art.38 alin.1 C.p. rap. la art.39 alin.1 lit. b) C.p. contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare (aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 668/05.10.2018 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1614/13.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală) stabilind ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 3 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă (10 luni), în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 1 ( una) lună închisoare. În baza art. 45 alin.3 lit. a) C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) C.p. pe o durată de 2 ani. Conform art.68 alin.1 lit. c) C.p. pedeapsa complementară se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art.45 alin.5 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b C.p., care se execută conform art. 65 alin.3 C.p. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.72 C.p. şi art. 40 alin.3 C.p. deduce din durata pedepsei închisorii perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din cauza penală soluţionată prin Sentinţa penală nr. 668/05.10.2018 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1614/13.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, respectiv perioada de la 14.03.2018 până la 13.12.2018, şi perioada executată în continuare de la 16.01.2019 la zi. Constată că inculpatul se află în executarea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 664/01.04.2019 emis de Judecătoria Giurgiu. Anulează Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 664/01.04.2019 emis de Judecătoria Giurgiu şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru executarea pedepsei de 4 ani şi 1 ( una ) lună închisoare din care se va scădea perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din cauza penală soluţionată prin Sentinţa penală nr. 668/05.10.2018 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1614/13.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, respectiv perioada de la 14.03.2018 până la 13.12.2018, şi perioada executată în continuare de la 16.01.2019 la zi. Constată că inculpatul S***** D***** a încheiat acordul de mediere nr. A26/26.08.2019 cu persoana vătămată Cămărăşescu Marian (...) cu privire la fapta de furt calificat reţinută în sarcina inculpatului în raport cu persoana vătămată Cămărăşescu Marian (actul material din 13.03.2018). Constată că inculpatul S***** D***** s-a împăcat cu persoanele vătămate Manolescu Remus (...) şi Ioniţă Nicolae (...) cu privire la faptele de furt calificat reţinute în sarcina acestuia în raport cu aceste persoane vătămate ( săvârşite în data de 14.03.2018). II. În baza art. 396 alin.1 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit. f) C.p.p. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului F******** R** I** (...) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit. d), alin.2 lit. b) C.p. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. şi art.41 alin.1 C.p. (2 acte materiale), ca urmare a decesului inculpatului la data de 02.01.2020. În baza art. 396 alin.1 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit. f) C.p.p. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului F******** R** I** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit. b), d), alin.2 lit. b) C.p. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p., art. 77 lit. a) C.p. şi art.41 alin.1 C.p. (3 acte materiale), ca urmare a decesului inculpatului la data de 02.01.2020. În baza art. 396 alin.1 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit. f) C.p.p. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului F******** R** I** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit. b), d), alin.2 lit. b) C.p. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. şi art.41 alin.1 C.p. (4 acte materiale), ca urmare a decesului inculpatului la data de 02.01.2020. Constată că inculpatul F******** R** I** s-a împăcat cu persoanele vătămate Manolescu Remus ( ...) şi Ioniţă Nicolae ( ...) cu privire la faptele de furt calificat reţinute în sarcina acestuia în raport cu aceste persoane vătămate ( săvârşite în data de 14.03.2018). III. În baza art. 397 alin.1 C.p.p. rap. la art.19 alin.1,5 C.p.p. şi art. 23 alin.3 C.p.p. cu referire la art. 1349 Cod civil şi art. 1357 Cod civil admite acţiunea civilă a părţii civile Poderas Georgios ( ...) şi, pe cale de consecinţă, obligă pe inculpatul S***** D***** să-i plătească părţii civile suma de 600 lei cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art.25 alin.5 C.p.p. lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Poderas Georgios în contradictoriu cu inculpatul F******** R** I**. În temeiul art.25 alin.5 C.p.p. lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Cămărăşescu Marian ( ...) în contradictoriu cu inculpatul F******** R** I**. În baza art.23 alin.1 C.p.p. ia act de înţelegerea părţilor vizând pretenţiile civile ale părţii civile Cămărăşescu Marian în contradictoriu cu inculpatul S***** D***** conform acordului de mediere nr. A26/26.08.2019 ( f. 63 d.i.). În temeiul art.25 alin.5 C.p.p. lasă nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile Sitaru Mihai ( ...), Tănăsie Constantin Cristian (...), SC Ideea Events Concept SRL ( citată ...), Mărunţelu Vladimir ( ...). Ia act că persoanele vătămate Asociaţia de Proprietari str. Vintilă Vodă nr. 2 (...), Poterasu Cornel ( ...), Dardiri Abdul Rahman (...), Manoleanu Remus (...), Ioniţă Nicolae (...), Anton Iulia (...) şi Martinescu Rodica ( ...) nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. IV. În baza art. 275 alin.3 C.p.p. rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal pornit împotriva inculpatului F******** R** I**. În baza art. 274 alin.1,2 C.p.p. obligă pe inculpatul S***** D***** să plătească statului suma de 1100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin.1 pct.2 lit. c) C.p.p. obligă pe inculpatul S***** D***** să plătească suma de 800 lei conform acordului de mediere nr. A26/26.08.2019. În baza art. 275 alin.1 pct.2 lit. d) C.p.p. obligă pe persoanele vătămate Manoleanu Remus şi Ioniţă Nicolae să plătească statului câte 50 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului F******** R** I**, av. Vieru C. Sorin Virgil, în cuantum de 1663 lei, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.01.2020.
Hotarare 62/2020 din 31.01.2020În temeiul art. 391 alin. 1 C.p.p., stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 31.01.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2020Fata de inscrisul medical depus la dosarul cauzei de catre ANP - Penitenciar Spital Jilava, din care rezulta ca inculpatul F******** R** I** sufera de afectiuni medicale si nu a putut fi adus in fata instantei de judecata(nesolicitand judecarea cauzei in lipsa), amana cauza la data de 16.01.2020 pentru cand se va emite adresa la ANP - Penitenciar Spital Jilava.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019Fata de inscrisul medical depus la dosarul cauzei de catre ANP - Penitenciar Spital Jilava, din care rezulta ca inculpatul F******** R** I** sufera de afectiuni medicale si nu a putut fi adus in fata instantei de judecata(nesolicitand judecarea cauzei in lipsa), amana cauza la data de 12.12.2019.
Incheiere de sedinta din 08.11.2019In vederea solutionarii litigiului pe cale amiabila, amana cauza la data de 08.11.2019.
Incheiere de sedinta din 17.10.2019In vederea solutionarii litigiului pe cale amiabila, amana cauza la data de 17.10.2019.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019