A*** F********* D***
ReclamantA** M******
ReclamantA** I**** D*****
ReclamantA********* M***** D****
ReclamantA****** C*****
ReclamantRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin şi excepţia lipsei de obiect ridicate de pârâtă prin întâmpinare. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A*** F********* D***, A** M******, A** I**** D*****, Anghelescu Mircea-Dorel, A****** C*****, în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin. Dispune obligarea pârâtei să emită noi decizii de acordare a drepturilor salariale cuvenite la nivelul maxim aflat în plată la nivelul ITM din ţară, salarii defalcate pe funcţii, clase, grade/trepte profesionale, vechime în muncă sau specialitate, începând cu data de 01.12.2017. Obligă pârâta să întreprindă demersurile necesare la nivelul Inspecţiei Muncii Bucureşti, în vederea bugetării sumelor necesare punerii în plată a acestor decizii de stabilire a salariilor personalului din cadrul ITM Caraş-Severin. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 1 iulie 2020.
Hotarare 305/2020 din 01.07.2020Pentru deliberare, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea hotărârii pentru termenul de judecată din data de 1 iulie 2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2020Suspendat Decret 195-2020
Rezolutie din 24.03.2020Disjunge cererea reclamanţilor, aceştia urmând a fi grupaţi câte 5 în fiecare dosar nou format astfel: - în prezentul dosar nr.1354/115/2019* rămân reclamanţii A*** F********* D***, A** M******, A** I**** D*****, Anghelescu Mircea-Dorel, A****** C*****; 1. Ardelean Ion Gigi, Azuga Florin-Ionuţ, Băloi Gabriel-Ionuţ, Bârborică Ovidiu-Traian, Beleiu Loredana, 2. Berzescu Nicolae, Bingert Robert, Buturoagă Constantin, Ciobanu Ioan Daniel, Damşescu Ramona-Aurelia, 3. Drăghina Mircea-Lucian, Dumitrescu Marcela-Constanţa, Ghica Marin-Gheorghe, Gudea Viorel-Ovidiu, Jurma Gabriela, 4. Jumanca Daniel-Eugen, Jumanca Traian, Lauş Anca, Marişescu Gheorghe, Marişescu Ildiko-Otilia, 5. Nistoran Adrian, Oberşterescu Nicuşor, Schinteie Camelia Luminiţa, Stănciulescu Sergiu, Stoicovici Roxana-Teodora, 6. Svestac Vasile, Tănasie Lidia-Clara, Taşcău Daniela, Ţofei Nelu, Toth loan-Cosmin, Wetternek Graţian-Flavius, În cele 6 dosare noi se vor ataşa următoarele înscrisuri, în copie: un exemplar al prezentei încheieri de şedinţă, al cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor anexă, al întâmpinării şi răspunsului la întâmpinare, dosarele urmând a fi înregistrate şi repartizate de către Serviciul Registratură aceluiaşi complet de judecată, cu termen de judecată la data de 24.03.2020. Disjunge cererea reclamanţilor Panici Eugenia Florica, Neveanu Cristina, Motoşanu Marius, Videscu Gheorghe, dispune formarea unor noi dosare, pentru fiecare reclamant în parte, la care se vor ataşa următoarele înscrisuri, în copie: un exemplar al prezentei încheieri de şedinţă, al cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor anexă, al întâmpinării şi răspunsului la întâmpinare, dosare ce vor fi înregistrate şi repartizate de către Serviciul Registratură aceluiaşi complet de judecată, cu termen de judecată la data de 24.03.2020. Amână judecarea cauzei la 24 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020Amână judecarea cauzei la 25 februarie 2020, pentru a pune în discuţie disjungerea cererii formulată de reclamanţi.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020Având în vedere Hotărârea nr. 3/30.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din Cadrul Tribunalului Caraş-Severin, privind continuarea protestului prin suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, coroborat cu protestul grefierilor, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020Având în vedere Hotărârea nr. 2/23.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin, dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Se efectuează o adresă către pârâtă cu menţiunea de a comunica o fişă privind modul în care au fost stabilite salariile pentru fiecare reclamant în parte cu evidenţierea elementelor componente ale salariului în perioada 08.12.2017, să precizeze pentru fiecare funcţie şi gradaţie nivelul salariului şi nivelul maxim al salariului aflat în plată începând cu data de 08.12.2017. Amână judecarea cauzei la 28 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 03.12.2019