S******** P***** D* P****** L***** A* M*********** S****
ReclamantL***** M*******
PârâtS******* L****
PârâtS******* P******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Lomotă Mărioara şi Schüller Liviu, invocată de pârâţi. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Schüller Philipp. Admite cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul SERVICIUL PUBLIC DE POLIŢIE LOCALĂ AL MUNICIPIULUI SIBIU în contradictoriu cu pârâtul SCHÜLLER PHILIPP. Obligă pârâtul la desfiinţarea lucrărilor executate fără autorizaţie de construire, lucrări descrise în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLDC nr. 00693/03.10.2017, constând în lucrări efectuate la imobilul C2, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în caz contrar, măsura de desfiinţare a lucrărilor menţionate se va duce la îndeplinire prin grija primarului municipiului Sibiu. Respinge cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul SERVICIUL PUBLIC DE POLIŢIE LOCALĂ AL MUNICIPIULUI SIBIU în contradictoriu cu pârâţii LOMOTĂ MĂRIOARA şi SCHÜLLER LIVIU, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Obligă pârâtul Schüller Philipp să achite reclamantului cheltuieli de judecată în valoare de 1241 lei, reprezentând cheltuieli de traducere. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.
Hotarare 899/2022 din 08.03.2022amana pronuntarea la 8 martie 2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.02.2022Amână pronuntarea la data de 22.02.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2022Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere a instantei nr. 19 din 01 noiembrie 2021, prin care s-a hotărât desfiintarea completelor de judecată C7 Civil, C7 Civil Urgente, C7 Civil Camera de consiliu, C7 ÎNV Camera de consiliu si C7 Contencios Urgente, si rezultatul operatiunii de repartizare ciclică efectuată în baza dispozitiilor art. 104 alin. 1 si 3 din Regulamentul de ordine interioară al instantelor judecătoresti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, instanta dispune înaintarea prezentului dosar, în vederea continuării judecătii, completului de judecată C20 civil, cu termen de judecată fixat la data de 08.02.2022, ora 11.00, sala J.
Incheiere de sedinta din 09.12.2021pentru administrarea probelor incuviintate de instanta
Incheiere de sedinta din 14.10.2021pentru a se lua cunostinta de intampinare
Incheiere de sedinta din 17.06.2021pentru a se indeplini procedura de citare cu paratii din Germania
Incheiere de sedinta din 25.03.2021pentru îndeplinirea procedurii de citare cu paratii în Germania
Incheiere de sedinta din 10.12.2020pentru îndeplinirea procedurii de citare cu paratii in Germania.
Incheiere de sedinta din 10.09.2020pentru comunicarea modificării de actiune si depunere pozitie in scris.
Incheiere de sedinta din 11.06.2020Având în vedere dispoziţiile art. 42 al. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020 se suspendă de drept prezenta cauză . În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgentă , instanţa va lua masuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor conform art. 42 al 8 din Decretul nr. 195/16.03.2020.
Incheiere suspendare din 02.04.2020