Dosar 1362/832/2019 din 29.08.2019

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1362/832/2019
Data dosar:
29.08.2019
Instanta:
Judecătoria Făget
Departament:
JUDECĂTORIA FĂGET
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 10:00

    Complet: C5
  • Admite in parte cererea

    Dosar nr. 1362/832/2019 HOT: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B**** T*********** S.A., invocată de pârâtă şi respinge acţiunea civilă formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte actiunea civilă, cu precizarea ulterioară, formulată de către reclamantul Ciorega Emanuel Mircea, în contradictoriu cu pârâta ERB New Europe Funding II BV, continuatoare a EFG New Europe Funding II BV , şi în consecinţă: Constată nulitatea absolută a clauzei abuzive prevăzută la art. 4.11 lit. a privind încasarea cu titlul de comision de acordare de credit, în procent de 1%, achitat de către reclamant în baza contractului de credit ipotecar nr. HL 14524 încheiat la data de 09.08.2007, de către reclamant, în calitate de împrumutat ?i SC Bancpost SA, în calitate de creditor ipotecar. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma încasată în temeiul clauzei abuzive din contractul de credit sus menţionat, la data de 16.08.2007, în valoare de 602,25 CHF, respectiv 2.580,46 lei. Obligă pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale penalizatoare calculată la suma datorată reclamantului, de la data încasării lor ?i până la data plă?ii efective. Respinge celelalte capete de cerere. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecatoria Făget sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.11.2020. Pre?edinte,

    Hotarare 841/2020 din 24.11.2020
  • Sedinta din data de 10.11.2020 la ora 10:00

    Complet: C5
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea pt. 24.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2020
  • Sedinta din data de 27.10.2020 la ora 10:00

    Complet: C5
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea pt. data de 10.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2020
  • Sedinta din data de 15.10.2020 la ora 10:00

    Complet: C5
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea pt. data de 27.10.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2020
  • Sedinta din data de 24.06.2020 la ora 11:15

    Complet: C5
  • Încheiere

    Amanat in vederea indeplinirii procedurii de citare cu paratul 2

    Incheiere de sedinta din 24.06.2020
  • Sedinta din data de 14.05.2020 la ora 10:00

    Complet: C5
  • Amână cauza

    suspendat de drept

    Incheiere de sedinta din 14.05.2020
  • Sedinta din data de 19.03.2020 la ora 10:00

    Complet: C5
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 17.03.2020 la ora 10:00

    Complet: C5
  • Termen preschimbat

    pt. 14.05.2020

    Incheiere de sedinta din 17.03.2020
  • Sedinta din data de 04.02.2020 la ora 10:00

    Complet: C5
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Făget din data de 22.01.2020 prin care s-a dispus suspendarea activitătii de judecată a Judecătoriei Făget începând cu data de 27.01.2020, cu exceptia judecării cauzelor urgente, iar durata suspendării, va fi reevaluată în functie de respectarea climatului de independentă necesar înfăptuirii actului de justitie în conditii optime si în beneficiul cetătenilor, fixează termen de judecată la data de 19.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD