A******** A* 6**** J******
PetentAdmite cererea formulată de ASOCIAŢIA „AL 6-LEA JUCĂTOR”. Încuviinţează modificările aduse actului constitutiv al asociaţiei prin hotărârea adoptată la data de 02.12.2019, atestată de avocat sub nr. 119/29.06.2020 şi dispune înscrierea acestora în registrul special păstrat la grefa Judecătoriei Sibiu. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sibiu. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 20.07.2020.
Incheiere finala dezinvestire 2914/2020 din 20.07.2020pentru completarea înscrisurilor necesare în dovedirea cererii
Incheiere de sedinta din 29.06.2020Având în vedere dispoz.art.42 al.6 din Decretul 195/16.03.2020 se suspendă de drept prezenta cauză. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgentă, se vor lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată si citarea părtilor conf.art.42 al.8 din Decretul 195/2020.
Incheiere suspendare din 06.04.2020suspendat în baza art.242 Cpc pentru neîndeplinirea obligatiilor
Incheiere suspendare din 27.01.2020